Actualitate

Centrul Cultural Transilvania, investiţia pusă pe butuci de cel puţin şase ani

Academia de Muzică Gheorghe Dima şi Filarmonica nu au sedii proprii de mai mulţi ani şi îşi pun speranţele în Centrul Cultural Transilvania.

Centrul Cultural Transilvania, investiţia pusă pe butuci de cel puţin şase ani

Centrul Cultural Transilvania este unul din proiectele municipalităţii care bat pasul pe loc de ani de zile. Deşi se discută de cel puţin şase ani despre construirea unui sediu pentru Filarmonică şi Academia de Muzică Gheorghe Dima, până acum ambele instituţii sunt tot fără sediu propriu şi funcţionează în clădiri retrocedate. Autorităţile locale s-au împiedicat, în toţi aceşti ani, în idei şi hârtii care au ţinut în loc acest proiect, iar acum, în 2016, la şase ani de la primele discuţii despre acest demers s-a ajuns doar la faza eliberării autorizaţiei de construcţie. Reprezentanţii Biroului Mass-Media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca au precizat că anul acesta singurul lucru care s-a făcut în cadrul acestui proiect a fost eliberarea autorizaţiei de construcţie, fără să se ştie însă când vor urma etapele următoare şi care va fi data de începere efectivă a lucrărilor.

Unde sunt investitorii?

În primăvară, primarul Emil Boc declara că trebuie să găsească investitori, intenţia de realizare a proiectului fiind în parteneriat public-privat. “Finalizarea Centrului Cultural Transilvania presupune două etape: în primul rând, acolo este prevăzută posibilitatea ca un investitor privat, în schimbul unui teren pe care îl primeşte în concesiune, să realizeze fie un hotel, fie o clădire şi să construiască un parking pe care se va construi Centrul Cultural Transilvania, parkingul urmând a fi exploatat de către cel care va câştiga licitaţia”, afirma Boc, în urmă cu câteva luni.


Valoarea investiţiei se ridică la peste 50 de milioane de euro.

Deocamdată, pe terenul de pe bulevardul 21 Decembrie 1989 încă tronează clădirea în paragină a vechii cazarme, din care periodic mai cade câte o bucată de tencuială, iar zona este încercuită cu bandă semnalizatoare.


Academia şi Filarmonica, fără sedii proprii de ani de zile

Chiar dacă, să presupunem prin absurd că anul acesta vor începe lucrările la Centrul Cultural Transilvania, investiţia nu va fi gata mai devreme de patru ani, acesta fiind termenul estimat pentru realizarea construcţiei. Până atunci, două instituţii importante de cultură şi educaţie din Cluj-Napoca funcţionează în clădiri retrocedate sau, mai rău, cum este cazul Filarmonicii, nu au sediu deloc, fac repetiţiile şi susţin concertele în clădirile altor instituţii.

Imobilul în care îşi desfăşoară activitatea Academia de Muzică a fost retrocedat încă din 2009 şi nici până acum nu s-a găsit o soluţie pentru Conservator să aibă propriul sediu.


Datele tehnice ale proiectului

Suprafaţa desfăşurată a proiectului este de 46.000 mp, din care suprafaţa de carosabil este de 1.740 mp, suprafaţa pietonală - 3.283 mp, iar suprafaţa de spaţii verzi de 475 mp.

Întregul ansamblu va fi în final compus din cinci clădiri cu funcţiuni distincte (sediul Filarmonicii Transilvania, clădirea sălilor de concerte, clădirea artelor plastice şi dramaturgie, sediul Academiei de Muzică Gheorghe Dima şi un hotel de două sute unităţi de cazare) aşezate pe o mare dală subterană ce acoperă peste 80% din suprafaţa actuală a terenului.

abonare newsletter