Actualitate

O judecătoare din Cluj denunţă abuzurile suferite de magistraţii turci

Zeci de generali, judecători și procurori au fost arestați numai duminică în cursul unor operațiuni în toată Turcia pentru presupusa lor implicare în puciul eșuat împotriva președintelui Recep Tayyip Erdogan, anunţă presa turcă.

Sursa foto: www.facebook.com/dana.girbovan.5 Sursa foto: www.facebook.com/dana.girbovan.5

Un magistrat român relatează pe Facebook despre situaţia dramatică a colegilor săi din Turcia care au atras atenţia asupra derapajelor grave ale regimului aflat la putere.

 “Primim mesaje extrem de îngrijorătoare de la colegi din Turcia. Unul dintre ei a fost ridicat de poliţie, un altul, împreună cu soţia sa, aşteptă şi ei punerea în executare a mandatului emis pe numele lor. Am avut onoarea de a-i întâlni la reuniunile MEDEL, sunt magistraţi tineri, ce au familii şi copii, ce de ani de zile încearcă să atragă atenţia instituţiilor europene despre derapajele tot mai grave de la democraţie din Turcia. Din păcate, fără succes. Iar acum lucrurile au mers prea departe. Şi-au riscat libertatea, familia, siguranţa personală pentru statul de drept şi independenţa justiţiei, pentru drepturi şi libertăţi. Aceştia sunt adevaraţii eroi. E important ca instituţiile europene şi NATO să ia de urgenţă poziţie şi să ceară guvernului turc eliberarea acestor magistraţi. Cum am spus, nu staţi tăcuţi şi pasivi la încălcarea drepturilor şi libertăţilor, pentru că se ajunge la un punct de unde e foarte greu de întors”, scrie judecătoarea Dana Gîrbovan, de la Curtea de Apel Cluj pe Facebook.

Ultimele Stiri
abonare newsletter