Actualitate

START Electric Castle! Miercuri este ziua zero - GALERIE FOTO

Pentru prima dată, Electric Castle are şi ziua zero, cu concerte ale unor trupe precum Viţa de Vie, Rodion G.A. Miercuri seara are loc ziua zero la Electric Castle. Sunt programate concerte doar pe două scene din cele opt. Acesta a fost doar un preview la ceea ce urmează în intervalul 14-17 iulie.

Miercuri, în ziua zero, la orele amiezei sosiseră deja primii festivalieri, echipaţi cu rucsacuri, tatuaje, coafuri extravagante, dar mai ales cu voie bună. Toţi aşteptau ora 16.00 când era permis accesul în perimetrul scenelor şi campingului. Spre deosebire de ediţiile anterioare, anul acesta, scena principală a fost mutată de lângă castel. La fel, a fost mutat şi campingul.

Începerea distracţiei din ziua zero este programată pentru ora 19.00 pe scena Boiler, cu un concert Funk’E Festih, urmat de Rodion G.A. şi Viţa de Vie. Pe scena Booha Mansion se desfăşoară, miercuri seara, Khaleea, Technnibal şi Motiv.


Grosul concertelor şi distracţia maximă încep însă joi. Headlinerii primei zile de Electric Castle sunt islandezii Sigur Ros care vor concerta cu începere de la ora 22.00, pe scena principală. Pe toate cele opt scene au loc concerte în prima zi, ca de altfel şi în următoarele zile. În cele patru zile de festival, peste 200 de trupe şi artişti vor concerta la Bonţida. Printre numele importante din zilele următoare se numără Skrillex, Bring Me the Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner şi alţii.

“Festivalul Electric Castle de la Castelul Banffy din comuna Bonţida, judeţul Cluj, înseamnă patru zile de muzică şi distracţie. Pe cele opt scene vor urca sute de trupe şi artişti, printre care Skrillex, Sigur Ros, Bring Me The Horizon, Bastille, Paul Kalkbrenner, Elliphant, Rusko, Dub Pistols, Flux Pavilion, Enter Shikari, Babylon Circus, Dirtyphonics, DJ Marky, Aba Shanti-I, Congo Natty (Rebel MC), Toddla T, Legowelt, Alternosfera, Urma, Macanache, DJ Shiver”, au declarat organizatorii.


Pentru festivalier, organizatorii au amenajat două locuri de camping şi 4.000 de locuri de parcare. Cei care vor merge cu autobuzul au la dispoziţie linie de autobuz non-stop care face legătura între Cluj-Napoca şi Bonţida. Majoritatea curselor de tren vor avea, pe perioada festivalului, opriri în gara din Bonţida iar în 18 iulie, garniturile de tren care circulă pe ruta Cluj – Bucureşti vor avea vagoane suplimentare.

La Electric Castle este aşteptat, joi seara, şi ministrul Culturii, Corina Şuteu.

abonare newsletter