Actualitate

Incendiu puternic: O casă a ars ca o torță – VIDEO

Un incendiu violent a izbucnit sâmbătă seara, 2 aprilie, în jurul orei 20:00, la un imobil din localitatea Sânmărghita, comuna Mica.

Sursa foto: DEJ24.RO Sursa foto: DEJ24.RO

Incendiul care se manifesta inițial la nivelul acoperișului unei case a fost văzut de câțiva săteni. Aceștia au dat imediat alarma și au sunat la 112 pentru a cere ajutor. Proprietara imobilului a primit vestea nenorocirii de la câțiva vecini, informează dej24.ro.

La fața locului au fost trimise de urgență trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, echipaje de prim-ajutor, dar și polițiștii. Până la sosirea acestora, oamenii din localitate au încercat să țină flăcările sub control.


Din păcate, focul s-a extins în scurt timp și la nivelul locuinței. Sătenii din Sânmărghita au dat dovadă de spirit civic, proprietara imobilului fiind ajutată de aceștia la scoaterea bunurilor din locuință.

Mai multe dulapuri, saltele, perne, cărți și haine, au fost scoase din casă înainte de a fi cuprinse de flăcări. Pagubele materiale sunt uriașe.


Până în acest moment nu se cunosc cauzele care au dus la izbucnirea incendiului.

Sursa foto: dej24.ro

Ultimele Stiri
abonare newsletter