Actualitate

Cod Galben de ceață în Cluj

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineața, două atenționări nowcasting Cod Galben de ceață pentru județele Cluj, Mureș, Covasna, Sibiu și Alba, valabile în următoarele ore.

Cod Galben de ceață în Cluj Cod Galben de ceață în Cluj

Potrivit meteorologilor, între orele 7,10 și 10,00, în județul Cluj, local în zonele joase și pe drumurile naționale și europene, inclusiv municipiile Cluj-Napoca și Dej, se va semnala ceață, fenomen ce va determina scăderea vizibilității, local sub 200 de metri și, izolat, sub 50 de metri.

Sub Cod Galben de ceață și vizibilitate redusă se vor afla, până la ora 11,00, și anumite zone din județele Mureș, Covasna, Sibiu și Alba, inclusiv drumurile naționale, europene și autostrada. De asemenea, sunt prognozate și fenomene meteorologice asociate, precum burnița.


Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum șase ore, precizează ANM.

Ultimele Stiri
abonare newsletter