Actualitate

Taximetrist bătut şi furat de trei tineri de la Pata Rât. Agresorii aveau un briceag la ei

Trei tineri au fost reţinuţi pentru 24 de ore, după ce au tâlhărit un taximetrist. Incidentul a avut loc marţi, 9 februarie, în jurul orei 05:30.

Taximetristul a fost bătut şi furat de bani de trei clienţi de la Pata Rât.

La scurt timp de la pornire, în timp ce autoturismul rula pe Calea Someşeni, unul dintre cei tineri aşezaţi pe bancheta din spate, l-ar fi ameninţat pe şofer şi i-ar fi cerut să oprească. Astfel, şoferul ar fi frânat, iar ceilalţi doi tineri ar fi încercat să îl imobilizeze. În situaţia creată, şoferul ar fi reuşit să iasă din maşină şi să se îndepărteze, sesizând autorităţile. Revenind ulterior la faţa locului, victima a constatat că lipsesc circa 170 de lei din maşină, bani care reprezentau încasările din noaptea respectivă.


Cei trei au fost prinşi după două ore la Pata Rât. Astfel, s-a stabilit faptul că este vorba despre trei tineri de 14, 15 şi 21 de ani, din Cluj-Napoca. Asupra unuia a fost găsit şi un briceag multifuncţional. Cei trei au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi magistraţilor pentru luarea altor măsuri preventive.

Etichete: taximetrist
Ultimele Stiri
abonare newsletter