Actualitate

Compania poloneză LOT anunţă primele zboruri Cluj - Varşovia - GALERIE FOTO-VIDEO

Începând cu 30 martie compania poloneză de aviaţie LOT Polish Airlines va începe operarea serviciilor sale directe între Cluj-Napoca şi Varşovia. Compania poloneză va oferi cele mai bune legături aeriene nu numai către Polonia, dar, de asemenea, prin intermediul zborului Cluj-Napoca - Varşovia, şi către zeci de destinaţii din Europa şi America de Nord.

De la sfârşitul lunii martie, compania aeriană LOT va opera nu mai puţin de 4 zboruri pe săptămână. În complementaritate cu programul de zbor convenabil această ofertă va facilita accesul pasagerilor care călătoresc din Cluj la reţeaua mondială de rute, inclusiv la toate destinaţiile importante din Europa, precum şi America de Nord. Astfel, dacă vreţi să zburaţi la Toronto, New York sau Chicago nu mai trebuie să aveţi două bilete, ci doar unul, la compania LOT, care are mai multe noduri în întreaga lume. În acest fel veţi ajunge direct în America.

 

În zilele de luni şi sâmbătă zborurile către Varşovia vor fi de la 13:50; în zilele de miercuri şi vineri  de la 17:25. Zborurile de după-amiază oferă pasagerilor accesul la o multitudine de zboruri interne şi europene cum ar fi Cracovia, Gdansk, Riga, Amsterdam, Londra, Bruxelles şi multe altele.


Toate zborurile între Varşovia şi Cluj sunt operate de aeronave turbopropulsate moderne Bombardier, avansate din punct de vedere tehnologic. Aeronavele sunt apreciate de către pasageri pentru cabina spaţioasă, pentru faptul că nu există niciun scaun în mijloc şi pentru că oferă o cabină silenţioasă.

"LOT are cel mai mare potenţial de a deveni transportatorul principal pe drumul spre Toronto, New York sau Chicago pentru mii de pasageri care îşi încep călătoria din Cluj-Napoca. Zborul către Varşovia mai puţin de 2 ore, iar timpul total de călătorie spre America de Nord este de numai 14 ore, incluzând transferul foarte convenabil şi scurt la hub-ul nostru, Aeroportul Chopin din Varşovia. Nimeni nu deserveşte Cluj-Napoca atât de bine", a declarat Adrian Kubicki, purtătorul de cuvânt al LOT.


"Noua rută spre Varşovia va asigura în premieră o legătură aeriană cu capitala Poloniei, dar şi accesul pasagerilor noştri la o serie  de conexiuni cu oraşe importante din Europa şi America de Nord. Suntem convinşi de faptul că zborurile companiei LOT vor fi primite cu mare interes de către pasagerii din aria noastră de acoperire şi că acestea vor contribui la creşterea traficului de pe aeroport", a spus David Ciceo, directorul Aeroportului Internaţional Avram Iancu Cluj.

"CJ Cluj apreciează decizia companiei LOT de a începe operarea de zboruri pe ruta Cluj-Varşovia", a precizat Marius Mînzat, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj.


Biletele sunt deja disponibile pe lot.com, prin intermediul aplicaţiei mobile, Centrul de Contact LOT şi prin alte canale de vânzare.

Ultimele Stiri
abonare newsletter