Actualitate

Cum se pregătesc proprietarii de localuri si cafenele din Cluj pentru legea anti-fumat?

La doar câteva zile după ce legea antifumat propusă de deputatul Aurelia Cristea a fost promulgată de către președintele Klaus Iohannis, proprietarii localurilor clujene așteaptă să vadă ce se va întâmpla odată ce legea va intra în vigoare.

Legea a stârnit multă vâlvă printre fumători, majoritatea fiind indignați de această decizie, iar nefumătorii se bucură că vor putea respira liniștiți. Localurile clujene vor fi cele mai afectate, dar proprietarii de localuri se arată încântați de inițiativă.

Clienții vor consuma mai mult

Într-unul dintre cele mai vechi și apreciate restaurante centrale, Maimuța Plângătoare, lumea ia micul dejun. Aranjamente decorative creează o atmosferă familială. Două domnișoare, lângă o porție de papanași, savurează o țigară bine-meritată.  Doi domni își scot pachetele de țigări pe masă și se gândesc ce fel de vin să comande, chiar dacă nu e nici ora prânzului. Reprezentanții localului abia așteaptă ca legea să intre în vigoare.


”Noi, ca și restaurant, abia așteptăm să se aplice legea. Odată ce se dă pe toată țara, toată lumea va trebui să facă la fel și nu vor mai fi discriminări între o locație și alta. În ceea ce privește numărul clienților, nu cred că va fi afectat, deoarece lumea tot va ieși să mănânce și să bea. Vor ieși afară să fumeze o țigară, vor fuma mai puțin, vor mânca și vor bea mai mult. Vor fi mai sănătoși” explică Radu Ilea, managerul restaurantului.

Oamenii se vor obișnui, iar terasele se vor deschide mai repede

Cea mai veche cafenea din Cluj, Insomnia este cunoscută pentru atmosfera boemă pe care o oferă clienților. Aici, există spațiu rezervat nefumătorilor. Proprietarii au avut în trecut o tentativă de a transforma localul într-unul în care nu se fumează, însă au rămas aproape complet fără clienți.


”În primă fază credem că vom pierde clienți, până se va obișnui lumea. Dar vom deschide terasa mai repede. Este bine fiindcă în Occident este deja legea de ceva timp. Va fi o altă atmosferă fără fum, dar din punct de vedere al clienților, problema este discutabilă”, spune Tünde Márkos, proprietara cafenelei.

Unul dintre proprietarii cafenelei Sisters, Augusta Constantinescu, deși fumătoare, se arată foarte încântată de noua lege, deoarece pentru cei care lucrează ore întregi zilnic în acest mediu, fie că sunt fumători sau nu, este foarte deranjant.


”Eu nu cred că vom avea probleme în ceea ce privește clientela. Desigur, ca orice schimbare, oamenii vor avea nevoie de o perioadă de acomodare. Însă niciodată nu se vor opri din socializat, nu vor înceta să iasă la o cafea, la un suc și se vor obișnui să fumeze în afara localului. Eu cred că atmosfera va fi mai plăcută când aerul va fi mai curat”, spune Augusta.

Mâncarea, băutura și atmosfera vor putea fi mai bine savurate

În Casa Tiff, un local în care băuturile, mâncarea aromată și cultura se îmbină, reprezentanții se arată încântați de posibilitatea de a munci într-un loc fără fum de țigară. Unul dintre barmani, în timp ce prepară un espresso, spune cât este de important ca oamenii să simtă aromele mâncării și a băuturilor. Povestește că o dată, un client a fost revoltat că el nu poate să savureze carnea de vită pe care a comandat-o deoarece era prea mult fum. Adrian Miron, managerul localului spune că deja este în discuție un plan de amenajare a terasei pentru fumători.


”Susțin legea antifumat deoarece poți savura mai bine mâncarea, băutura, atmosfera și nu mai mergi acasă mirosind a fum. De asemenea, dacă nu fumezi, gestul va fi înlocuit cu altceva, așa că se va consuma mai mult. Vom pune mese înalte și se va amenaja o zonă de încălzire”, explică Adrian.

E ceva firesc, dar vor fi oameni care vor încerca să ”trișeze”

Atelier Cafe este un local în care se desfășoară și diverse evenimente culturale, mai ales concerte.


”Este ceva firesc, natural. Noi oricum aveam spațiu pentru nefumători, iar evenimentele din tot sezonul precedent au fost făcute fără a se permite fumatul, iar clienții au reacționat pozitiv” spune Dan Vamanu, PR-ul localului.

Cluburile probabil vor avea cele mai mari probleme în ceea ce privește această lege. Sergiu R. Managerul clubului Revolution, deschis relativ recent în zona centrală spune că vor fi cu siguranță clienți care vor încerca să ”trișeze”.

”O să fie greu de ținut sub control anumiți oameni care vor mai încerca să se ascundă la baie sau în anumite locuri unde nu bate camera. Oamenii vor ieși din 15 în 15 minute să fumeze și nu va fi plăcut. Dar clientela nu cred că va fi afectată, deoarece lumea nu vine acolo pentru a fuma, ci ca să asculte muzică și să danseze”, spune Sergiu.

Păreri împărțite

Atât fumătorii cât și nefumătorii au păreri bine conturate în ceea ce privește legea antifumat, iar majoritatea sunt de acord. Desigur, fiindcă nu există pădure fără uscături, sunt și persoane care sunt revoltate pe această temă. Amalia B. este fumătoare de câțiva ani și nu își poate imagina cum ar putea să-și bea cafeaua fără o țigară lângă.

”Ies afară cu cana de cafea la mână sau cum? Măcar să fie o cameră, ceva, să poți sta la o țigară. Nu ieși ca țăranu în fața localului să fumezi o țigară. Delimitarea spațiului pentru fumători și pentru nefumători era ideală. Trebuiau doar reguli mai stricte în acest sens”, spune Amalia.

Problematica delimitării corecte între spațiile pentru fumători și cele pentru nefumători este susținută și de către nefumători.

”Ca nefumătoare și de pe urma scurtei experiențe din Polonia unde așa ceva era perfect normal, voi spune că sunt de acord cu această schimbare, deoarece este o formă de respect față de nefumători. Din câte știu, nu trebuie să se interică fumatul de-a dreptul în localuri, ci să li se aloce un spațiu special, ventilat corespunzător”, spune Roxana Barbu.

Majoritatea oamenilor, fie ei pe oricare parte a baricadei, se bucură că nu vor mai ajunge cu ochii roșii și hainele îmbibate în miros de fum de țigară.

Rodica Petruț care este fumătoare de mulți ani consideră că regulile impuse sunt mult prea stricte.

”Se pare că devine o modă ca cineva să ne impună ceva, încât nu m-ar mira dacă peste câțiva ani să apară o lege care să ne dea aerul cu porția, ca să ajungă celor care inițiază acum legile, să-și umple piepturile victorioase”, spune Rodica.

Reguli și sancțiuni

Fumatul este interzis în toate spațiile închise publice. "Spațiu public închis se înțelege orice spațiu accesibil publicului sau destinat utilizării colective, indiferent de forma de proprietate ori de dreptul de acces, care are un acoperiș, plafon sau tavan și care este delimitat de cel puțin doi pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent”, după cum scrie în proiectul de lege.

Sancțiunile în ceea ce privește persoanele fizice pentru comercializarea tutunului vor fi între 500 și 2.500 de lei. Când vine vorba de persoane juridice, acestea sunt mult mai mari, între 2.500 și 10.000, iar produsele din tutun găsite în unitatea economică vor fi confiscate. 

Constatarea repetată a contravenţiilor la aceeaşi persoană juridică, va duce la suspendarea autorizației de funcționare pentru o perioadă de 3 luni pentru unitatea economică în care a fost constatată contravenţia”, este specificat în proiectul de lege.

Legea antifumat în alte țări

În Anglia fumatul este interzis în general în orice spațiu de muncă închis: locuri publice, restaurante, baruri, spitale, școli și mijloacele de transport în comun, fără nicio excepție. Astfel se pare că deputatul Aurelia Cristea a preluat moda englezească în ceea ce privește interzicerea fumatului. Fumatul însă este permis în anumite camere de hotel, iar în ceea ce privește închisorile, spre deosebire de țara noastră unde fumatul este permis, în Anglia, deținuții nu au același noroc.

În Italia și Spania unde lucrează foarte mulți români, regulile diferă. În Italia fumatul este permis doar în spațiile special amenajate, prevăzute cu sistem de ventilație, în timp ce în Spania este interzis în totalitate. În ceea ce privește excepțiile, fumatul este permis doar în cluburi private pentru fumători doar pentru parteneri, care trebuie să fie un corp legal, nonprofit.

La vecinii noștri bulgari, fumatul este interzis în orice loc public, cu excepția aeroporturilor unde există locuri special amenajate pentru fumat, cu ventilație, pereți și uși prin care să nu treacă fumul, iar accesul persoanelor sub 18 ani este strict interzis în aceste spații. În cazul Bulgariei, nici majoritatea spațiilor deschise nu sunt un refugiu pentru fumători.

Ultimele Stiri
abonare newsletter