Actualitate

DNA s-a sesizat din oficiu în cazul cărţilor scrise de deţinuţi. Sunt implicaţi profesori universitari din Cluj

DNA a deschis dosar penal in rem în cazul cărţilor scrise de către deţinuţi şi face verificări privind favorizarea făptuitorului, fiind vizaţi profesori universitari care au coordonat sau validat lucrările, reprezentanţii editurilor care le-au publicat şi funcţionari ai ANP care au propus eliberarea. Sunt verificaţi profesori din Cluj care au avizat lucrări fără să le citească.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciunea săvârşirii infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanţele de judecată.

Mai multe cadre universitare din toată ţara, inclusiv din Cluj ar fi acordat recomandări formale prin care au atestat pretinsa relevanţă ştiinţifică a unor lucrări, exclusiv pe baza titlului acestora, fără a lua contact în vreun mod cu autorul lucrării şi fără a cunoaşte viziunea acestuia asupra temelor care urmau să fie abordate. Profesori universitari de la USAMV Cluj au recomandat lucrări ştiinţifice fără să le citească.


De asemenea, alte cadre universitare ar fi acceptat să valideze valoarea unor lucrări şi să le includă în evidenţa unor conferinţe ştiinţifice internaţionale, în condiţiile în care activitatea de elaborare desfăşurată de autor durase câte o oră pentru fiecare comunicare.

Lucrări fără valoare ştiinţifică

Potrivit comunicatului DNA, ar fi existat persoane care au acceptat să elaboreze lucrări cu un aparent caracter ştiinţific şi care au fost asumate ulterior de persoanele condamnate.


"Lucrările pretins a fi fost realizate în penitenciar citează opere la care autorul nu a avut acces nici la bibliotecă, nici online, iar timpul dedicat elaborării lucrărilor este în mod obiectiv insuficient pentru un asemenea demers (de exemplu 12 ore pentru o lucrare de 180 de pagini ori 6 ore şi 40 de minute pentru elaborarea unei lucrări de 212 pagini). În aceste împrejurări, concluzia este că autorul real este o altă persoană", susţin procurorii.

Mai mult, reprezentanţii unor edituri ar fi acceptat publicarea lucrărilor fără a se raporta în niciun fel la valoarea ştiinţifică acestora şi interesul pieţei de carte, în tiraje infime, care nu au fost puse în vânzare în circuitul comercial obişnuit.


Ministerul Justiţiei a făcut publice, la începutul anului, titlurile lucrărilor ştiinţifice elaborate şi publicate de deţinuţi în perioada 2013 - 2015, furnizate de ANP.

Potrivit datelor transmise de ANP, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani.


Dan Voiculescu, Dan Diaconescu, Ioan Niculae, George Copos, Gigi Becali şi Cătălin Voicu se numără printre condamnaţii celebri care s-au ocupat susţinut de scrierea de cărţi în penitenciar, dovadă multiplele titluri publicate, valorând fiecare o lună de detenţie în minus.

Profesorii clujeni care au avizat cărţi

Printre numele grele din Cluj, aflate în penitenciar şi care au scris cărţi se numără fostul primar al Clujului, Sorin Apostu. Spre deosebire de “analfabeţii” din fotbal, Apostu era profesor universitar la data când a intrat în penitenciar, fiind în măsură să scrie lucrări ştiinţifice.


Cărţile sale au fost recomandate de trei profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Facultatea de Ştiinţă şi Tehnologia Alimentelor - Cluj-Napoca: prof. univ. Laslo Cornel, prof. univ. dr. Sevastiţa Muste, conf. dr. Tibulca Dorin.

Cei trei profesori de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) Cluj care au dat recomandări pentru cele patru cărţi scrise în detenţie de fostul primar Sorin Apostu susţin că nu au citit volumele respective, dar că acestea sunt ”foarte utile” pentru studenţi.

Cei trei sunt foştii săi colegi de la universitate. Profesorul universitar Cornel Laslo de la Facultatea de Ştiinţa şi Tehnologia Alimentară din cadrul USAMV Cluj-Napoca a dat recomandări pentru cărţile ”Controlul calităţii cărnii şi produselor din carne”, scrisă de Apostu în perioada 21 octombrie - 17 decembrie 2014 şi publicată de editura Risoprint în 22 decembrie 2014, şi “Controlul calităţii peştelui, batracienilor şi fructelor de mare”, scrisă între 21 ianuarie şi 25 februarie 2015 şi apărută la aceeaşi editură.

El a afirmat că nu a văzut şi nici nu a citit cărţile scrise în penitenciar de Sorin Apostu, ci a dat doar o recomandare ”ca necesitate pentru instruirea studenţilor”.

Cine sunt profesorii clujeni care au avizat cărţile

Potrivit hotnews.ro, profesorii clujeni care au avizat cărţi ale deţinuţilor sunt: Anuţa Buiga, conferenţiar la Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul UBB Cluj care a coordonat patru lucrări lui Eugen Brădean, fost director de trading la Hidroelectrica; preot dr. Florin Bozântan, conf. univ. Buiga Anuţa, conf. univ. dr. Mireille Carmen Rădoi, prof. univ. dr. Salat-Zakarias Levente, prof. univ. dr. Rusz-Fogarasi Eniko, prof. univ. dr. Emerit Gavril.G. Neamţu, toţi de la Universitatea Babeş Bolyai.

abonare newsletter