Actualitate

Carne obţinută din celule stem

<p />Oamenii de ştiinţă susţin că în cel mult un an vom avea primele mostre de carne obţinută în eprubetă.

Conform Mediafax, producţia industrială de astfel de carne, crescută din celule stem, ar putea deschide calea consumului de carne fără a fi necesară sacrificarea animalelor. Cercetătorii olandezi susţin că, în următoarele decenii, populaţia lumii va creşte atât de repede încât nu va mai fi suficientă hrană pentru toţi. De aceea, spun ei, carnea de vită, miel sau pui “crescută” în laborator ar putea deveni ceva normal. Conform sursei citate, oamenii de ştiinţă au prelevat 10.000 de celule stem de la bovine, care au fost apoi lăsate să se multiplice de mai mult de un miliard de ori pentru a produce ţesutul similar muşchiului de vită. Procedeul se numeşte producere de carne “in vitro”. Mark Post, profesor de psihologie la Universitatea Maastricht din Olanda, a declarat că nu vede altă cale de a se asigura necesarul de hrană în următoarele decenii. “Carnea in vitro va fi singura variantă rămasă”, a spus el.

abonare newsletter