Actualitate

A fost deschis Anul Milostivirii şi o Poartă a Milostivirii în Catedrala din Cluj-Napoca – GALERIE FOTO

În urma unei ceremonii oficiată în aer liber, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla a deschis duminică, 13 decembrie, Poarta Sfântă la Catedrala "Schimbarea la Faţă" din Cluj-Napoca, inaugurând astfel Anul Milostivirii.

Preoţii, persoanele consacrate şi cei peste 500 de credincioşi, şi-au urmat Ierarhul trecând prin Poarta Sfântă, pentru a intra în lumina Milostivirii lui Dumnezeu invocată asupra lumii întregi, în 8 decembrie 2015 de către Sfântul Părinte Francisc.

După ce s-a trecut prin Poarta Sfântă din Catedrala din Cluj, a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească Solemnă, de către PS Florentin şi în jur de 20 de preoţi. În cadrul celebrării doi studenţi teologi, Andrei şi Emanuel, au fost hirotesiţi lectori, pornind astfel pe drumul slujirii lui Hristos în Biserică. Răspunsurile liturgice au fost date de Corul "Magnificat" al catedralei.


Înainte de momentul rostirii Crezului, toţi credincioşii au fost invitaţi să-şi reînnoiască în mod public promisiunile făcute la Botez. La finalul Jertfei Liturgice s-au făcut rugăciunile rânduite, după care Episcopul eparhial a dat binecuvântarea pentru dobândirea indulgenţei plenare (iertarea deplină a păcatelor mărturisite) - unul dintre harurile dobândite cu ocazia deschiderii Anului Milostivirii.

În încheiere, PS Florentin a împărţit iconiţe cu logo-ul Anului Milostivirii şi binecuvântare tuturor celor prezenţi, între care micul Alex Isac, cel mai mic pelerina la Roma în 1-2 dec. 2015, care în cadrul Audienţei Generale din Piaţa San Pietro a fost luat în braţe şi sărutat de Sfântul Părinte Francisc, gest care simbolizează iubirea și stima pe care capul Bisericii Universale o are fața de Biserica Greco-Catolică din România.

Etichete: catedrala cluj
abonare newsletter