Actualitate

A încercat să fure startul: dată jos cu tot cu câine din autobuz

O clujeancă a relatat ce a pățit în momentul în care a vrut să urce într-un autobuz aparţinând Companiei de Transport Public (CTP) Cluj cu animalul de companie. Ea susţine că în momentul în care a vrut să composteze bilet pentru câine a fost dată jos de şofer. Noul regulament privind accesul câinilor în mijloacele de transport CTP va intra în vigoare în luna octombrie sub rezerva introducerii proiectului pe ordinea de zi a Consiliului Local şi a votului consilierilor.

“Autorităţile statului, în principal cele locale, sunt responsabile de numărul mare de câini de pe stradă: abandonul nu este sancţionat aproape niciodată, majoritatea câinilor fără valoare chinologică nu sunt sterilizaţi şi nici microcipaţi şi curg puii pe toate drumurile. Ei ne iau banii ca să «rezolve» şi de fapt doar omoară o parte din câinii abandonaţi ce ajung pe mâna lor. Restul se sparge în capul nostru, al iubitorilor (să zic al fraierilor?). Aşa m-am ales cu încă o căţeluşă de 10 kg. cuminţenia pământului şi care evident doarme cu mine în cameră, deseori o las să urce în pat. Pentru că e vaccinată, deparazitată, sterilizată, microcipată şi adoptată. Pentru că am ales să adopt, responsabil şi nu să-mi cumpăr un mini-căţel «de rasă». Toată salvarea şi întreţinerea ei s-a făcut pe banii mei (nu puţini) şi am economisit la bugetul local câteva sute de lei cu care ar fi prins-o, cazat-o câteva zile şi omorât-o. Ba mai mult, azi (n.red. duminică) am vrut să mai aduc un mic aport la bugetul local plătind o călătorie în plus pentru ea la CTP. «Noroc» că şoferul m-a oprit la timp să nu compostez biletul şi m-a dat afară din autobuz”, povesteşte femeia.

Ea spune că întreaga scenă s-a întâmplat la staţia de la Regionala CFR într-un autobuz 24B “deloc aglomerat”.


“Mulţumesc CTP şi implicit Primăriei Cluj-Napoca, care spre deosebire de restul ţării şi restul lumii, m-a da jos ca pe o lepră deoarece am adoptat o căţeluţă cuminte şi sănătoasă, cu carnetul de sănătate la zi şi pentru care doream să compostez un bilet. Poate ar fi trebuit să nu mai îmi cheltui mii de lei în fiecare an salvând animale abandonate şi acum mă plimbam cu maşina personală. Dar cum spuneam, sunt iubitor (deci fraier?)”, i-a scris clujeanca primarului Emil Boc.

Conform regulamentului aflat în vigoare accesul cu animalele de companie în mijloacele de transport CTP Cluj este interzis. Noul regulament de circulație prevede posibilitatea ca un câine să călătorească cu mijloacele de transport public (CTP) dacă stăpânul lor plătește un bilet în plus.


“Câinii de talie medie și mare vor fi ținuți în lesă și vor purta botniță, iar cei de de talie mică vor fi ținuți în lesă, în brațe, în cușcă sau în geantă de transport. Persoana însoțită de câini trebuie să aleagă „zona mai liberă a mijlocului de transport în comun și va evita orele de vârf și mijloacele de transport aglomerate”. Se consideră mijloc de transport neaglomerat acela care prin numărul călătorilor permite ținerea patrupedului la cel puțin 1 metru distanță de ceilalți călători. Conducătorul autovehicului are dreptul să solicite persoanei însoțite de câine părăsirea mijlocului de transport în situația în care nu sunt respectate toate reglmentările legale, acesta fiind obligat să se conformeze”, scrie în regulament.

Mai mult, noul regulament prevede că un câine poate fi urcat cu condiția să fie singurul patruped din autobuz, în caz contrar unul dintre câini va trebui să aștepte alt autobuz. Pentru ca acest nou regulament să poată fi aplicat el trebuie să treacă de votul consilierilor locali, iar pentru aceasta este nevoie în primul rând să fie pus pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de Consiliul Local.

abonare newsletter