Actualitate

Trecem la ora oficială de vară. Cum trebuie să potrivim ceasurile

Ziua de duminică 29 martie va avea 23 de ore şi va fi cea mai scurtă zi din an.

România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară, ceasurile urmând să fie date înainte cu o oră, astfel că ora 03.00 va deveni ora 04.00. Duminică 29 martie, care va avea 23 de ore, va fi cea mai scurtă zi din an.

Ora oficială de vară este aplicată între ultima duminică din luna martie şi ultima duminică din octombrie. Pentru trecerea la ora oficială de vară, ceasurile vor fi date înainte cu o oră.


Potrivit Mediafax, trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor de călători, dar vor fi întârzieri pentru 69 de trenuri aflate în circulaţie între orele 03.00 şi 04.00 (ora de iarnă). Astfel, şase trenuri internaţionale, 26 InterRegio şi 37 Regio vor ajunge la destinaţii la alte ore decât cele din programul obişnuit.

Trenurile de călători vor pleca din staţii după ora de iarnă până în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 03.00, care devine ora 04.00. După 04.00, trenurile vor pleca din staţii la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora oficială de vară.


Şi trenurile spre Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Ucraina şi Bulgaria vor circula normal, după orele trecute în mersul trenurilor, pentru că trecerea la ora de vară se face în aceeaşi zi şi în aceste state.

După ce ceasurile vor fi date înainte cu o oră, diferenţa dintre ora oficială a României şi Timpul Universal (numit impropriu şi GMT) va fi de trei ore.

abonare newsletter