Actualitate

„Miere şi salcâmi” pentru familii nevoiaşe

<p />Azi a fost lansat oficial, în satul Gâlgău, judeţul Sălaj, programul “Miere şi salcâmi”.

Proiectul e derulat de Heifer Project România în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Valea Someşului, iar scopul principal al acestuia este de a îmbunătăţi nutriţia şi de a creşte veniturile prin practicarea apiculturii, ca o nouă activitate pentru familiile sărace de fermieri. “Al doilea obiectiv este de a îmbunătăţi mediul şi a diminua defrişările prin plantarea de salcami”, au explicat reprezentanţii organizaţiei. În cadrul ceremoniei de lansare a proiectului au fost distribuiţi 125 de stupi primului grup ţintă format din 25 familii participante la proiect. Conform principiului de bază al Heifer Internaţional: “Passing on the gift - Dar din dar”, primii beneficiari vor dona la rândul lor altor familii, echivalentul a ceea ce au primit în dar, astfel se va asigura continuitatea proiectului. Fundaţia a lansat în toamna anului trecut programul “Ameliorarea rasei de bivoli din Aşchileu şi Mera”, prin intermediul căruia au fost distribuite 15 bivoliţe primului grup ţintă format din 15 familii din Aşchileu şi Mera.

abonare newsletter