Actualitate

Președintele filialei clujene a Ligii Islamice din România: „Aceste caricaturi poate i-au făcut bine Islamului. Oamenii sunt curioși să vadă cine e Mahomed”

Președintele filialei clujene a Ligii Islamice din România, Diab Iyad, a criticat vehement acțiunile teroriștilor din Paris și a subliniat că Islamul nu are nicio legătură cu terorismul. Acesta a precizat că o caricatură sau un articol nu trebuie să te facă să iei viața unui om.

În Germania au avut loc numeroase manifestări organizate de „Patrioții europeni împotriva islamizării”. Aceștia se mobilizează în fiecare luni împotriva islamului şi a solicitanţilor de azil. Mișcarea are un succes tot mai mare: 500 de persoane la primul marş din 20 octombrie, faţă de 10.000 la începutul lui decembrie şi 18.000 săptămâna trecută. Imediat după atacul terorist de la ziarul de satiră din Paris, câteva grenade militare au fost aruncate în grădina unei moschei din Le Mans, iar una dintre ele a explodat. 

În ciuda celor întâmplate Diab Iyad speră să nu mai fie atacuri asupra musulmanilor și spune că „un om calculat știe să facă diferența între Islam și între oamenii care se prefac că sunt musulmani”. „Eu sper să nu mai fie atacuri asupra musulmanilor. Dacă un om nebun face o prostie și eu îl acuz că este un nebun, că este un terorist, sau îl acuz că este un barbar. Dacă eu reacționez la acțiunile lui cu aceeași monedă și eu sunt la fel. Atunci care este diferența între un om normal, calculat, un om cu caracter, un om cu coloană vertebrală și un om care este mișcat de alții. Un om civilizat își calculează faptele și reacțiile lui. Un om calculat este un om care știe să facă diferențe între oameni normali și oameni anormali. Un om calculat știe să facă diferența între Islam și între oamenii care se prefac că sunt musulmani. Nicio religie nu te îndeamnă la violență, la crimă sau să nu respecți un om, o țară legile țării în care trăiești. Părerea mea și sper să nu mai fie reacții de genul acesta este următoarea: diferența între oamenii care fac astfel de lucruri este că noi avem cap, avem caracter și avem cultura care ne face să gândim și să facem diferența între bine și rău”, a precizat Diab Iyad.


Evenimentele de la Paris nu au schimbat atutudinea clujenilor față de musulmani. „După atentatul din Paris clujenii nu ne-au privit cu alți ochi. Am avut întâlniri cu foarte multe persoane  din Cluj: oameni de afaceri, personalități ale Clujului, ziariști, am participat la foarte multe acțiuni – nu am întâlnit nicio reacție inumană sau să văd o privire de acuzare sau să fie ceva în neregulă. Nu. Poporul român este foarte cult și înțelege prin istoria lui care este diferența dintre Islam și între cei care se prefac că sunt musulmani. Nu cred că vor fi în România reacții care să aducă acuzații islamului. Toți arabii și musulmanii din Cluj se consideră clujeni și niciun arab sau musulman n-ar fi de acord să se întâmple ce s-a întâmplat în Franța în Europa sau în România”, a mai adăugat Diab.


Președintele filialei clujene a Ligii Islamice din România, Diab Iyad, a explicat pentru Monitorul de Cluj ce calități trebuie să aibă un preot musulman pentru a predica într-o moschee. „În primul rând trebuie să fie un om cu o cultură largă, corectă și să cunoască foarte bine Islamul. Nu oricine poate să zică că cunoaște Islamul. Nu oricine își lasă barbă și se îmbracă cu o haină sau își pune o pălărie în cap înseamnă că este un imam (n.r. imam înseamnă preot sau prelat musulman. Conducătorul rugăciunii colective într-o moschee). Un imam trebuie să aibă o școală, o pregătire, să aibă o gândire moderată, trebuie să fie exemplar în fața profetului Mahomed. Acesta este imamul perfect. Nu fiecare vine să inventeze sau dacă a citit undeva o carte, clar că nu-i carte scrisă după profet sau după Coran, o ia și crede că cunoaște religia islamică. Cine se îndrumă după învățăturile profetului Mahomed acela poate să conducă o moschee sau un centru cultural islamic”, a declarat Diab.

„Dacă aceste caricaturi au vrut să insulte, (...), poate chiar au avut o reacție inversă”

„Nu pot să cunosc această ideologie a lor sau să-mi dau seama care ar fi cauza. Indiferent ce ai avut în cap nu ai dreptul să iei viața unui om nevinovat. Nu poate un desen sau un cuvânt scris să te facă să iei viața unui om. Rasismul și diferențele între sexe, prejudecățile indiferent din ce motiv, nu au loc în Islam. Nu ai voie să te atingi de viața cuiva, indiferent ce s-a întâmplat. Nu-ți convine ceva, sunt instituții ale statului indiferent unde ești, unde te poți adresa. Dacă ar fi trăit profetul Mahomed astăzi, nu ar fi de acord cu așa ceva. Eu personal nu am dat foarte mare importanță acestei caricaturi. Chiar dimpotrivă. Aceste caricaturi poate i-au făcut bine Islamului. Sunt forte mulți care n-au auzit despre Islam. N-au auzit de Mohamed. Dar când au văzut că sunt niște caricaturi care s-au dat pe post mulți dintre ei au fost curioși să vadă cine este Mohamed. Ce este Islamul. În tot răul e un bine. Dacă aceste caricaturi au vrut să insulte, nu știu ce intenție au avut aceste caricaturi, poate chiar au avut o reacție inversă. Deci chiar au adus un bine Islamului. Foarte mulți au început să citească despre Islam. Să caute cărți despre islam. Au vrut să vadă cine este Mahomed. Noi la Cluj am avut foarte multe cereri despre viața profetului Mohamed. Omul devine curios. Cine este Mahomed? Normal. Nici eu și niciun musulman nu poate fi de acord ca profetul lui să fie jignit. Este un simbol. Îl iubim, dar în niciun caz nu trebuie să se ajungă la așa ceva. Acest lucru noi îl condamnăm. Considerăm că este un act barbar și criminal. Acest lucru nu are nicio legătură cu Islamul”, a declarat președintele filialei clujene a Ligii Islamice din România, Diab Iyad.


Musulmanii din România se străduiesc și duc o campanie îndelungată pentru a le oferi oamenilor informații cât mai precise despre religia lor: cărți traduse în limba română despre viața lui Mahomed sau despre moralitatea în Islam. „Noi avem o campanie continuă de ani de zile și încercăm să facem Islamul cunoscut. În România am tradus sute de cărți și nu exagerez. Sunt cărți traduse despre Islam și despre viața profetului Mahomed, despre caracterul musulmanului, despre moralitatea în Islam, despre Sfânta Maria, despre Jihad...deci am făcut Islamul să fie foarte bine cunoscut. Cine vrea să citească Islamul poate găsi foarte multe informații. Prin această campanie tu arăți fața adevărată a Islamului, te faci mai bine cunoscut, este o campanie împotriva terorismului”, a precizat Diab Iyad.

„Nu asta este fața Islamului. Nu suntem de acord cu Al-Qaeda sau Statul Islamic”

„Noi am arătat tot timpul că suntem împotriva terorismului și nu suntem de acord cu Al-Qaeda sau cu Statul Islamic. Nu asta este fața Islamului. Sunt aproximativ două miliarde de musulmani pe pământ. Nu așa s-a extins Islamul. Nu prin omoruri. Nu cu sabia. Nu cu împuscături. Nu cu mitralieră. Nu cu kalashnikov. Așa ceva este inacceptabil. Terorismul nu are culoare, religie sau rasă. Pe un terorist nu-l interesează asta. Cine știe după cine a învățat sau cine i-a băgat în cap că așa e bine. Eu cer statului francez și Europei să ia în considerare că acești teroriști trebuie studiați: viața lor de când au fost născuți până când au făcut acest lucru. Acesta este născut în Franța. Ce l-a făcut să facă acest lucru. Cine l-a împins din spate să facă acest lucru. El nu-i venit din Iraq sau Afganistan, el este născut în Franța. Trebuie să se vadă unde este greșeala”, a concluzionat Diab.

abonare newsletter