Actualitate

Impozitele şi taxele locale rămân la fel şi în 2015

Impozitele şi taxele locale nu vor fi majorate pentru 2015 şi vor fi păstrate la acelaşi nivel ca în acest an, potrivit Primăriei Cluj-Napoca.

De asemenea, Primăria Cluj-Napoca va acorda şi anul viitor bonificaţia de 10% clujenilor care-şi achită integral impozitele până în 31 martie 2015.

Până în prezent 77 % dintre clujeni şi 75% dintre firmele clujene şi-au achitat impozitele locale.


Taxele şi impozitele nu s-au majorat din 2013, când s-au indexat impozitele faţă de 2012 cu 16%, iar această majorare s-a făcut în conformitate cu HG nr. 1309/2012.

Proiect de hotărâre privind stabilirea nivelurilor pentru valorile impozabile, impozitele şi taxele locale începând cu anul 2015 a fost pus în consultare publică pe site-ul Primăriei la secţiunea „Dezbateri publice".


Etapa consultării publice are loc în perioada 3 – 16 decembrie 2014, iar persoanele interesate pot trimite sesizările, observaţiile, punctele de vedere la adresa de email: consultarepublica@primariaclujnapoca.ro sau pot înregistra adrese scrise la Serviciul Centrul de Informare pentru Cetăţeni, str. Motilor nr.7 sau la orice primarie de cartier.

Primarul municipiului Cluj-Napoca Emil Boc a anunţat în sedinţa de consiliu local de miercuri, 3 decembrie, că în 2015 nu vor fi majorate taxele și impozitele locale.

abonare newsletter