Actualitate

„File din istoria evreimii clujene”, readuse în actualitate la Cluj

<p />Comunitatea Evreilor din Cluj, în colaborare cu Institutul de Iudaistică şi Istorie Evreiască „Moshe Carmilly”, organizează în acest sfârşit de săptămână simpozionul cu tema „File din istoria evreimii clujene”.

Scopul simpozionului este de a readuce în atenţia publicului, viaţa şi instituţiile comunitare evreieşti, înainte şi după anul 1945, precum şi personalităţile marcante ale evreimii clujene. În cadrul simpozionului vor susţine comunicări cercetători reputaţi în domeniul istoriei, literaturii şi artei evreilor din Transilvania. Cu acelaşi prilej va avea loc lansarea volumului „Evreimea clujeană, o succintă istorie”, al istoricului clujean Francisc Pap. Manifestarea va avea loc la Institutul de Iudaistică, str. Croitorilor nr. 13, sala A. Einstein, joi, 26 mai, între orele 16-20, şi vineri, 27 mai, între orele 9-13.30. Duminică, 29 mai, la ora 10.00, la Templul Memorial al Deportaţilor de pe str. Horea nr. 21 se va celebra comemorarea a 67 de ani de la deportarea evreilor din Cluj (mai-iunie 1944). Îşi vor da concursul corul Talmud Tora şi formaţia de muzică klezmer Mazel Tov. Publicul clujean este aşteptat la ambele manifestări.

abonare newsletter