Actualitate

Universitatea Babeş-Bolyai REFUZĂ găzduirea unei dezbateri între Ponta şi Iohannis

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai a precizat, sâmbătă, că refuză organizarea unei dezbateri politice între candidaţii din turul doi al alegerilor prezidenţiale. “Având în vedere că recent, Universitatea din București s-a pronunțat împotriva acestei inițiative, UBB Cluj face următoarea precizare menită să elimine orice neclarități în legătură cu subiectul”, transmit reprezentanţii instituţiei.

“Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca este o instituţie de interes public, are personalitate juridică şi este apolitică, motiv pentru care organizarea, în spațiile sale, a unei dezbateri politice, este imposibilă, chiar și în cazul în care vorbim despre confruntarea candidaților din turul al doilea al alegerilor prezidențiale. Prin această măsură, UBB se menține în afara disputelor politice”, arată conducerea UBB Cluj.

Echipele de campanie ale PSD şi ACL nu au ajuns la o înţelegere în legătură cu organizarea de dezbateri electorale la care să participe Victor Ponta şi Klaus Iohannis, candidaţii intraţi în turul II al alegerilor prezidenţiale.


Preşedintele executiv al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, vineri, după discuţiile ACL-PSD că prezidenţiabilul Klaus Iohannis "fuge de dezbaterile" cu Victor Ponta, în timp ce purtătorul de cuvânt al PNL, Alina Gorghiu, a spus că social-democratul minte şi a avut o poziţie rigidă la negocieri.

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Cluj-Napoca, dacă a convenit cu Victor Ponta să participe la o dezbatere şi de ce ar fi la Timişoara, şi nu la Cluj, Klaus Iohannis a afirmat că Ponta şi echipa acestuia au stabilit să fie patru dezbateri, fără să negocieze cu staff-ul său.


"Ar fi foarte bine şi la Cluj. Candidatul Victor Ponta şi echipa lui s-au aşezat şi au spus: «Noi conducem ţara, ce naiba, stăm noi după sasul acela? Nu se poate». Au stabilit ei că trebuie să fie patru dezbateri la televiziuni, la ora x şi y. Infatuare de prim-ministru... Nu aşa se face într-o democraţie, se negociază, nu e o harababură acolo, e o dezbatere în faţa naţiunii. Nu mi s-a părut just şi nu pot accepta o astfel de atitudine de infatuare din partea unui candidat. Am avut o invitaţie de la Universitatea de Vest din Timişoara, ar fi un loc excelent, un loc potrivit. Dar Ponta confundă universitatea cu căminul cultural la nivel domniei sale de doctorat... Dacă nu doreşte Universitatea de Vest din Timişoara, putem merge la UBB, la Universitatea Bucureşti, la Facultatea de Drept, unde şi-a luat doctoratul. Sper să reuşim să facem o dezbatere publică, voi avea eu grijă să existe o astfel de dezbatere", a spus Iohannis.

Ultimele Stiri
abonare newsletter