Actualitate

Republicanii preiau controlul asupra Senatului SUA

Republicanii au obţinut marţi majoritatea în Senatul american, în alegerile de la jumătatea mandatului, reducând câmpul de acţiune al preşedintelui Barack Obama în ultimii doi ani la Casa Albă, potrivit proiecţiilor televiziunilor.

Alegerile de la jumătate de mandat din Statele Unite au adus o victorie detaşată taberei republicane, care a preluat controlul în ambele Camere ale Congresului, refăcând cărţile politice la Washington, informează Mediafax. Principalele rezultate provizorii ale scrutinelor sunt următoarele.

Senat

După scrutinul pentru peste o treime (36) din cele 100 de mandate din Senat, republicanii deţin cel puţin o majoritate de 52 de mandate, după ce au obţinut victorii în şapte state. Democraţii, care erau majoritari în Camera superioară din 2006, deţin de-acum cel puţin 44 de mandate, cărora li se adaugă un senator independent.


Camera Reprezentanţilor

Republicanii au obţinut cel puţin zece din cele 435 de mandate în Camera Reprezentanţilor. În aşteptarea rezultatelor definitive, ei deţin cel puţin 235 de mandate, faţă de 233 (şi un post vacant), potrivit NYT. Rezultatul final este încă vag, numărătoarea fiind în curs pentru 43 de mandate, în districte din New York, Hawaii sau Minnesota.

Guvernatori

Dintre cele 36 de state care îşi alegeau guvernatorii marţi, o largă majoritate se orienta către candidaţi republicani. Anumite scrutine erau deosebit de strânse, ca în Connecticut, Kansas, Massachusetts sau Vermont. Puţine state urmează să aibă şefi de Executiv de altă culoare politică, ca Illinois, fieful preşedintelui Barack Obama, care basculează în tabăra republicană.


Sudul American a ales primul senator de culoare de la Războiul de Secesiune

Alegătorii din South Carolina (sud-est) au trimis marţi în Senat primul afroamerican care a fost ales în Sudul Statelor Unite după Războiul de Secesiune, la sfârşitul anilor 1870, potrivit proiecţiilor televiziunilor americane, relatează AFP. Tim Scott, un republican în vârstă de 49 de ani, a obţinut această victorie istorică în acest stat din Sud, în care a început Războiul de Secesiune în 1861. Scott era senator din ianuarie 2013, când l-a înlocuit pe predecesorul său care a demisionat. Însă nu era validat la urne.

Un nou Bush

Încă un George Bush, George P. Bush, strănepotul şi nepotul celor doi preşedinţi americani cu acelaşi nume, a fost ales marţi în Texas (sud) în postul de "land commissioner", o funcţie puţin cunoscută dar puternică.


Republicanii şi-au construit victoria obţinând cele şase mandate de care aveau nevoie pentru a prelua controlul Senatului, dominat de către democraţi din 2006.

Mitch McConnell, în vârstă de 72 de ani, care şi-a păsttrat cu uşurinţă, marţi, mandatul de senator în Kentucky, va încarna opoziţia faţă de preşedintele Obama.


În total, 36 din cele 100 de mandate de senatori şi toate mandatele din Cameră sunt înnoite în aceste alegeri de jumătate de mandat, în care preşedintele Obama a plătit preţul unei nepopularităţi tot mai mari.

Etichete: senat
Ultimele Stiri
abonare newsletter