Actualitate

GALERIE FOTO - ACCIDENT cu trei VICTIME în Feleacu

Miercuri dimineața, în jurul orei 7.30, a avut loc un accident rutier în Feleacu soldat cu trei victime care au fost transportate la UPU 1 Cluj-Napoca.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că la această oră (8:00), în judeţul Cluj, pe DN1(E60) Cluj-Napoca - Turda, pe raza localității Feleacu, traficul rutier se desfăşoară îngreunat, pe o bandă, alternativ, dirijat de polițiști, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Unul dintre acestea a pătruns pe contrasens. Conform informaţiilor primite de la faţa locului, două persoane au fost rănite

Conform primelor informații în accident sunt implicate trei autoturisme și potrivit primelor informații este vorba despre trei victime, una dintre ele fiind încarcerată. La fața locului intervin două autospeciale de descarcerare, trei ambulanțe ale Serviciului Județean de Ambulanță Cluj și un SMURD.


„Din primele informații rezultă cu un conducător de 22 de ani a pătruns pe contrasens, a intrat în coliziune cu un autoturism și a fost proiectat în altul. În urma impactului trei persoane au fost rănite: conducătorul autoturismului și încă două femei aflate în alt autovehicul. Victimele au fost tranportate la UPU 1 Cluj-Napoca. Polițiștii efectuează verificări pentru a se stabili exact circumstanțele în care s-a produs accidentul” a declarat pentru Monitorul de Cluj purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj Simona Vârci.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că începând cu ora 9:00, în judeţul Cluj, traficul rutier a fost reluat în condiţii normale pe DN1(E60) Cluj-Napoca - Turda, pe raza localității Feleacu. Circulaţia s-a desfăşurat pe o bandă, alternativ, dirijată de polițiști, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate trei autoturisme. Unul dintre acestea a pătruns pe contrasens. Conform informaţiilor primite ulterior de la faţa locului, o persoană a fost rănită grav, iar două uşor.


 

abonare newsletter