Actualitate

Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată joi pe strada Horea

Alimentarea va fi sistată joi, 25 septembrie, pe strada Horea, din Cluj-Napoca, pentru cuplarea unui tronson de conducte noi de gaz.

Pentru cuplarea unui tronson din noile conducte  la sistemul de distribuţie, E.ON Gaz Distribuţie este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale, joi, 25 septembrie, începând cu ora 9.00, pe strada Horea. Reluarea serviciului de distribuţie a gazelor naturale se va efectua treptat, imediat după finalizarea acestor lucrări, cel mai probabil începând cu ora 20.00.

E.ON Gaz Distribuţie finalizează lucrările de modernizare a conductelor şi branşamentelor de gaze naturale care deservesc consumatorii de pe strada Horea din municipiul Cluj Napoca.


E.ON Gaz regretă disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că depune toate eforturile pentru ca aceste lucrări să fie finalizate cât mai repede posibil.

De asemenea, compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.


În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al E.ON Gaz Distribuţie la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 sau 0265.200.928.

Ultimele Stiri
abonare newsletter