Actualitate

Victor Ciorbea, păsuit de bănci de o datorie de 1,5 milioane euro

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, ar putea rămâne oricând fără casă după ce a declarat presei că are restanțe la plata creditelor și împrumuturilor din bănci de aproape 1,6 milioane de euro iar veniturile pe care le câștigă el și soția sa nu sunt suficiente pentru a le acoperi.

Victor Ciorbea a declarat pentru România liberă că nu-și poate plăti restanțele la bănci în acest moment: „Nu știu exact care sunt sumele lunare de achitat, soția mea se ocupă de aceste credite, ea știe exact. Dar acum nu plătim decât o sumă simbolică lunar, avem o înțelegere cu banca pentru un an sau doi. Sigur că banca ne-ar putea executa, să ne ia casa, dar știe și banca: în perioada asta nu ar scoate prea mulți bani pe casă. Așa că avem o perioadă de grație”.  

Conform declarației de avere a lui Victor Ciorbea, depusă în mai a.c., în calitate de Avocat al Poporului, creditele bancare și împrumuturile de returnat însumează 1.505.000 de euro și 90.000 de dolari. În 2007, Ciorbea a contractat două credite din care mai are de returnat 536.000 de euro până în 2024. Un an mai târziu, în 2008, Ciorbea a mai luat două credite, din care mai are de returnat băncii, tot până în 2024, peste 635.000 de euro. Pentru „dobândă amînată la plată” - cum se menționează în declarația de avere - aferentă creditelor, actualul Avocat al Poporului mai are de returnat 267.000 de euro.


În 2012, Ciorbea a mai luat cu împrumut niște bani, probabil de la persoane fizice: 65.000 de euro (de returnat până la sfârșitul acestui an) și 90.000 de dolari (de returnat până în 2020).

Veniturile lunare ale soților Ciorbea: 3.000 euro

Potrivit aceleiași surse, Victor Ciorbea trăiește numai din salariul de Avocat al Poporului, care nu depășește 1.500 de euro lunar, iar soția sa, Lacrima ­Ciorbea, câștigă din servicii de avocatură 82.000 de lei anual, conform situației financiare din 2013, deci aproximativ 1.700 de euro lunar.


Comisionale de succes l-ar putea salva

Potrivit aceleași publicații există o sursă de venit care ar putea să-l salveze pe Ciorbea de bănci. Este vorba de restanțele unor comisioane de succes pe care Victor Ciorbea le mai are de încasat de la clienții pe care i-a reprezentat ca avocat.

Conform declarației de avere a lui Ciorbea, aceste comisioane de succes însumează 1,2 milioane de euro. E vorba, însă, de sume câștigate în perioada 2005-2014. „Mare parte din aceste comisioane de succes le-am încasat, dar mai sunt unele pe care nu le-am încasat pentru că clienții mei nu au bani”, a declarat Ciorbea pentru România Liberă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter