Actualitate

Summit NATO istoric în Marea Britanie. Preşedintele ucrainean: Un plan de armistiţiu va fi semnat vineri

Summitul NATO s-a deschis, joi, 4 septembrie, la Newport, pe fondul tensiunilor cu Rusia. 60 de şefi de stat şi de Guvern discută despre criza ucraineană, dar şi despre alte crize, în special cea creată de gruparea Stat Islamic în Irak şi Siria.

“Mâine, la Minsk, urmează să fie semnat un document care prevede etapele implementării unui plan de pace pentru Ucraina. Prevederea-cheie a acestui plan este un armistiţiu”, a declarat Poroşenko joi, cu ocazia summitului NATO de la Newport, informează Mediafax.

Grupul de contact, format din reprezentanţi ai Kievului, Moscovei şi Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), va avea o reuniune vineri în capitala belarusă, la care vor participa şi rebelii proruşi din estul Ucrainei.


O dronă survolează permanent zona hotelului Celtic Manor unde se află în acest moment liderii celor 28 de state membre NATO, însoţiţi de 4000 de delegaţi.

Premierul Ponta a declarat că este un caz fericit faptul că toate instituţiile statului sunt de acord şi lucrează împreună pentru interesul naţional la Summit-ul NATO, unde România are o poziţie coordonată, spre deosebire de “cel mai nefericit caz” privind propunerea României de comisar european.


“Implicarea rusă în teren”, în estul Ucrainei, generează îndoieli privind voinţa reală a Rusiei de a se ajunge la un armistiţiu, a declarat joi, la Newport, secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen.

Sursa foto: realitatea.net

Ultimele Stiri
abonare newsletter