Actualitate

„Ice Bucket Challenge” a ajuns în palatele princiare: Prințul Albert de Monaco a acceptat provocarea și l-a nominalizat pe François Hollande

Prinţul Albert de Monaco a acceptat miercuri să ia parte la "Ice Bucket Challenge", care constă în vărsarea unei găleţi cu apă cu gheaţă în cap în beneficiul unei asociaţii de caritate, şi l-a nominalizat pe preşedintele francez François Hollande.

Într-o înregistrare video prinţul apare purtând o cămaşă albă şi le mulţumşte în engleză celor care l-au nominalizat, şi anume fostului jucător irlandez de rugby Brian O'Driscoll.

„Sunt foarte fericit şi mândru să iau parte la acest proiect extraordinar şi aş fi fericit să fac personal o donaţie LSA" - Asociaţia de luptă împotriva sclerozei laterale amiotrofice (SLA), o boală neurodegerativă cunoscută şi sub numele de boala Charcot sau boala Lou Gehrig - afirmă Albert de Monaco.


„Aş dori să-l «nominalizez» pe preşedintele François Hollande din Franţa, (pe cofondatorul şi preşedintele) Philip Knight de la Nike şi pe prinţul Haakon din Norvegia", a continuat el.

„Să începem", spune el, după care ia o găleată cu apă şi şi-o toarnă în cap. Nici nu apucă bine să excalme „Super!" că asupra sa este aruncată apa din încă două găleţi, de către persoane aflate în afara cadrului.


"ALS Ice Bucket Challenge" are ca obiectiv susţinerea asociaţiei ALS, care luptă împotriva bolii Charcot.

La 29 august, asociaţia primise donaţii în valoare de peste 100 de milioane de dolari de la aproximativ trei milioane de persoane, faţă de 2,8 milioane cât primise anul trecut în aceeaşi perioadă.

Ultimele Stiri
abonare newsletter