Actualitate

Începe Festivalul de Teatru „Viceversa”

<p />Începând de azi şi până duminică, la Cluj-Napoca are loc a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru „Viceversa”, manifestare organizată de Compania de Teatru „Viceversa” a Casei de cultură a municipiului Cluj-Napoca.

Festivalul are ca scop promovarea teatrului amator în rândul tinerilor liceeni, bucurându-se de recunoaşterea Ministerului Educaţiei şi fiind înscris în calendarul activităţilor extraşcolare. La ediţia din acest an s-au înscris 28 de trupe de teatru din toată ţara, iar în urma preselecţiei au fost alese pentru faza finală 12 trupe din opt oraşe. Juriul festivalului este format din actorii Ramona Dumitrean şi Olimpiu Blaj, precum şi regizorul Cristian Nedea de la Teatrul Naţional „Lucian Blaga” Cluj-Napoca. Spectacolele vor avea loc atât la Casa de cultură a municipiului, cât şi la Casa de Cultură a Studenţilor.

 


 

abonare newsletter