Actualitate

Ziua şi accidentul în Floreşti. Cinci persoane au fost rănite în trei accidente grave

Două femei au fost rănite grav şi o maşină a fost distrusă într-un accident de circulaţie care a avut loc duminică la prânz în Floreşti. La câteva ore distanţă în acelaşi loc s-a petrecut un alt accident de circulaţie soldat cu rănirea unei persoane. Aceste accidente vin după ce vineri alte două persoane au ajuns la spital cu răni grave în urma unui accident de circulaţie petrecut în Floreşti.

sursa foto bzc.ro sursa foto bzc.ro

La data de 20 iulie, ora 11:38, pe DN1 E60, pe raza comunei Floreşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane şi avarierea unui autovehicul.

Un cetăţean maghiar de 61 de ani, în timp ce conducea un autovehicul pe raza comunei Floreşti, dinspre Huedin, nu ar fi adaptat viteza la ieşirea dintr-o curbă uşoară la dreapta şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare.


Astfel, conducatorul auto a părăsit partea carosabilă şi a pătruns în canalul de colectare a apelor pluviale, aferent sensului său de mers.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a două femei în vârstă de 83 de ani, respectiv de 76 de ani, pasagere în autoturism.


Acestea au fost transportate la U.P.U.1 Cluj-Napoca pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la aproximativ 8.500 de lei.


Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili circumstanţele exacte în care s-a produs accidentul rutier.

Câteva ore mai târziu, la ora 00:23, tot pe DN1 E60, pe raza comunei Floreşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi avarierea a două autovehicule.


Din primele verificări reiese că un barbat de  22 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, spre Gilău, a efectuat neregulamentar o manevră de depăşire, încălcând marcajul longitudinal continuu care separa sensurile de mers. Totodată, acesta nu ar fi păstrat distanţa laterală şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula în aceeaşi direcţie.

Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto de 38 de ani, din judeţul Botoşani, care se deplasa regulamentar.


Valoarea pagubelor materiale este de aproximativ 8.000 de lei.

Reamintim că vineri tot pe DN1 E60, în Floreşti, s-a produs un accident rutier soldat cu rănirea gravă a două persoane, rănirea uşoară a altor două persoane şi avarierea a două autovehicule.

Un bărbat de 57 de ani, din Apahida, în timp ce conducea un autovehicul pe DN1 E60, dinspre judeţul Bihor, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcţiei de mers spre stânga şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus din direcţia opusă. Autoturismul care circula regulamentar dinspre Cluj-Napoca era condus de o femeie de 42 de ani, din Floreşti.

“Din accident a rezultat rănirea gravă a bărbatului de 57 de ani. Totodată, a fost rănită grav şi o pasageră de 28 de ani, din judeţul Satu Mare, aflată în autovehiculul care circula regulamentar. De asemenea, alte două persoane au fost rănite uşor, respectiv conducătoarea auto de 25 de ani, precum şi o altă femeie de 25 de ani, din judeţul Harghita, aflată în acelaşi autovehicul”, au declarat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj.

Pagubele materiale sunt în valoare de aproximativ 17.000 lei.

Articol sris de Ana Racheleanu, studentă la Jurnalism, FSPAC-UBB, anul II

abonare newsletter