Actualitate

Amendă pentru promoţii mincinoase

<p />Un lanţ de magazine din zona Mărăşti a fost amendat cu 20.000 lei de Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) din cauza unor deficienţe constatate la derularea unei campanii promoţionale la unele produse de curăţenie şi cosmetice.

„Pentru produsele supuse promoţiei la rafturi nu exista menţionat atât preţul vechi cât şi cel nou, conform prevederilor legale în vigoare, astfel încât consumatorul să poată verifica veridicitatea ofertei. Preţul aferent şamponului 400 ml + 200ml gratis era mai mare decât cel al produsului care se comercializa la 400 ml, în fapt consumatorii neachiziţionând un produs gratis”, a declarat Mircea Radu, comisar şef al CJPC Cluj. El a mai precizat că în situaţia în care oferta prezintă un produs şi încă unul gratis, preţul afişat nu poate depăşi valoarea produsului singular. Pe lângă amendă, operatorului economic i-au fost dispuse măsuri de remediere a deficienţelor constatate. G.D.

Ultimele Stiri
abonare newsletter