Actualitate

Tabără, Cioloş şi Paolo de Castro prezenţi la Cluj-Napoca

<p /><img src="documente/stories/05_mai/06_ziua/06-valeriu-tabara-mod.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Comisarul european Dacian Cioloş, dar şi membri ai Guvernului vor fi prezenţi zilele acestea la Cluj-Napoca pentru a participa la Consorţiul USAMV.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără a participat ieri la Cluj-Napoca la lucrările Conferinţei Consorţiului Universităţilor de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară (USAMV) din România.

 


Evenimentul se desfăşoară în perioada 4 - 8 mai, iar Tabără a prezentat ieri, în cadrul acestuia, o conferinţă cu tema “Proiectul de colaborare cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, la secţiunea “Universităţile şi practica agricolă”.

Lucrările Consorţiului USAMV au fost axate ieri pe cinci teme principale - Legea Educaţiei Naţionale şi reforma în învăţământul superior, Structurile administrative ale universităţii, Organizarea învăţământului superior agricol, Clasificarea universităţilor şi Universităţile şi practica agricolă.


 

Universităţile, clasificate în 3 categorii


 

Prezent la reuniune, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Cătălin Baba, a abordat tema “Organizarea şi finanţarea universităţilor”, evidenţiind că instituţiile de învăţământ superior din România vor fi clasificate pe trei categorii, în funcţie de specificul activităţii, iar finanţarea lor de la buget se va face pe criterii de performanţă.


Despre clasificarea universităţilor şi ierarhizarea programelor de studiu a vorbit vicepreşedinte Consiliului Naţional de Atestare a Diplomelor, Titlurilor şi Certificatelor Universitare (CNADCU), Lazăr Vlăsceanu, iar consilierul Alexandru Şonea din Ministerul Educaţiei a oferit detalii despre etapele aplicării noii Legi a Educaţiei.

Participanţii la conferinţă şi-au exprimat punctul de vedere referitor la reorganizarea universităţilor la nivel de departamente, rolul Senatului şi al Consiliului de administraţie din instituţiile de învăţământ superior, ierarhizarea programelor de studiu, masterul de cercetare şi masterul didactic, şcolile doctorale şi postdoctorale, sistemul de evaluare unitar, precum şi la Universităţile de Ştiinţele vieţii (ICA).


În cursul după amiezii, personalităţile prezente la reuniune au vizitat Ferma didactică experimentală din Cojocna a USAMV Cluj-Napoca.

 

Azi: de Castro, Funeriu şi Cioloş

Ziua de astăzi a conferinţei este dedicată Politicii Agricole Comune (PAC) şi învăţământului superior agricol românesc, iar invitaţi ai reuniunii sunt preşedintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European, Paolo de Castro, comisarul european pentru Agricultură, Dacian Cioloş, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, şi ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu.

Tot astăzi, USAMV va conferi, în cadrul unei ceremonii, titlul de Doctor Honoris Causa profesorului universitar dr. Paolo de Castro de la Universitatea din Bologna, preşedintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European.

De la ora 12 va fi inaugurat Institutul de Ştiinţele Vieţii iar de la ora 15.00 au loc lucrările la Institutul de Cercetări Horticole Avansate a Transilvaniei. Dacian Cioloş va vizita astăzi şi Târgul Internaţional “Agraria”.

 

 

 

abonare newsletter