Actualitate

Un deputat proeuropean din Ucraina a fost asasinat în estul țării

Două cadavre, între care cel al deputatului Vladimir Rybak din partea partidului Batkivșcina (al fostului premier Iulia Timoșenko), au fost descoperite într-un râu în apropiere de orașul ucrainean Slaviansk, a confirmat marți Ministerul ucrainean de Interne.

Cele două corpuri au fost descoperite la 20 aprilie la periferia localității Slaviansk, de mai multe zile scena unei confruntări între susținătorii federalizării Ucrainei și forțele armate ucrainene, potrivit Agerpres.

”Identitatea uneia din victime a fost stabilită astăzi (marți). Acesta este Vladimir Rybak, deputat în consiliul municipal din orașul Gorlovka, din partea partidului Batkivșcina. Cele două victime au fost torturate, înainte de a fi înecate în stare de inconștiență”, a precizat ministerul într-un comunicat.


”Cauza morții ambelor persoane — traume combinate ca urmare a torturii și înecul acestora, aflați în stare de inconștiență”, menționează pe site-ul său Ministerul de Interne.

Potrivit anchetatorilor, de torturarea și asasinarea deputatului Rybak, precum și de uciderea celei de-a doua persoane a cărei identitate nu a fost încă stabilită, sunt suspectați militanții proruși care au ocupat sediul Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU) din Slaviansk.


Parlamentarul fusese răpit la Gorlovka în 17 aprilie de către patru indivizi în uniforme de camuflaj, care l-au forțat să urce într-o mașină și l-au transportat spre o destinație necunoscută, după cum a relatat un martor.

Renumit pentru simpatiile sale proeuropene, deputatul a fost unul din principalii organizatori ai manifestațiilor din Gorlovka în favoarea unității Ucrainei.

Ultimele Stiri
abonare newsletter