Actualitate

Cât costă o oră de zbor cu F-16

Premierul Victor Ponta a participat la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii, la un zbor cu un avion american F-16 cu dublă comandă. Premierul a venit îmbrăcat în uniformă de pilot al Forţelor Aeriene Române.

O oră de operare a unui avion F16 costă aproximativ 22.000 de dolari. În aceste condiţii, evident, a zbura  o oră cu un F16 este ”o experienţă unică”, notează Radu Soviani pe blogul său.

Avionul F-16, pilotat de maiorul Dustin "Yoggi" Brown, a aterizat la Baza 71 Aeriană din Câmpia Turzii. Victor Ponta a declarat după aterizare că a vrut să vadă calitatea aeronavei, deoarece cele 12 avioane F16 vor intra în dotarea Armatei române în anul 2016.


„Am avut acces și la manșă. Singurul lucru la care n-am avut acces a fost cârligul de catapultare. Nu e ceva foarte simplu”, a spus Victor Ponta la finalul zborului.

Anul trecut şi premierul polonez Donald Tusk a vizitat o bază de F16, după care a declarat: ”Eforturile noastre sunt de a oferi cetăţenilor polonezi un spaţiu sigur, adică un trai într-o ţară care este protejată cu ajutorul soldaţilor curajoşi, bine antrenaţi, care dispun de echipamente de cea mai înaltă generatie”.


Şi nu a ”copilotat” un F16. Tusk a preferat în locul unor ”selfie-uri” fotografii cu soldaţii despre care vorbea.

abonare newsletter