Actualitate

Putin a ordonat retragerea trupelor militare aflate în exercițiu

Preşedintele rus Vladimir Putin le-a ordonat trupelor mobilizate săptămâna trecută într-un exerciţiu militar surpriză în vestul şi centrul Rusiei să se întoarcă la unităţile lor.

Putin a ordonat întoarcerea lor după un raport al Ministerului Apărării care afirmă că exerciţiile s-au desfăşurat cu succes, a declarat purtătorul său de cuvânt Dmitri Peskov, relatează Russia Today, în pagina electronică.

Exerciţiile militare surpriză din centrul şi vestul Rusiei au fost lansate miercuri. Acestea au implicat 150.000 de millitari, 90 de avioane, 880 de blindate, 80 de nave de război şi alte echipamente grele.


Putin, care a vizitat luni baza militari Kirillovsk din regiunea Leningrad, în nord-vestul Rusiei, a asistat la ultima fază a exerciţiilor.

Manevrele, decise pe fondul crizei politice din Ucraina, au fost considerate drept un semn al unei posibile incursiuni militare masive de căre unii observatori din Occident.

abonare newsletter