Actualitate

VIDEO - Un ASTEROID s-a prăbuşit pe Lună

Un astronom spaniol a observat în direct prăbuşirea pe Lună a unui asteroid de dimensiunile unui frigider, iar acest fenomen foarte rar a fost înregistrat şi analizat de cercetătorul iberic.

Pe 11 septembrie 2013, Jose Maria Madiedo, profesor la Universitatea spaniolă din Huelva, urmărea două telescoape de monitorizare lunară în momentul în care a remarcat un puternic fascicul luminos în Mare Nubium ("Marea norilor", în latină), un bazin lunar umplut cu lavă răcită.

Acel fascicul era aproape la fel de luminos ca steaua polară şi ar fi trebit să fie vizibil cu ochiul liber şi de pe Terra, a precizat organizaţia britanică Royal Astronomical Society (RAS), care a inclus acest eveniment în buletinul ei lunar.


Flash-ul luminos a fost urmat de o lumină care a persistat timp de opt secunde pe suprafaţa Lunii.

"Acela a fost momentul în care mi-am dat seama că asistasem la un eveniment foarte rar şi extraordinar", a declarat Jose Maria Madiedo.


Potrivit calculelor astronomului spaniol, asteroidul avea o greutate de aproximativ 400 de kilograme şi avea un diametru cuprins între 60 centimetri şi 140 centimetri şi avea o viteză de peste 60.000 de kilometri/oră în momentul în care s-a prăbuşit pe Lună.

abonare newsletter