Actualitate

Noi PROTESTE la Kiev: Aproximativ 50.000 de persoane s-au adunat în Piaţa Independenţei

Aproximativ 50.000 de persoane s-au adunat duminică în Piaţa Independenţei din centrul Kievului, unde manifestaţiile continuă de două luni, protestatarii cerând demisia Administraţiei Viktor Ianokovici.

Opoziţia proeuropeană a prezentat manifestaţia de duminică drept o "reuniune de informare". Mitingul a început cu discursurile unor preoţi greco-catolici şi ortodocşi care au făcut apel la dreptate şi la unitate naţională în contextul crizei fără precedent cu care se confruntă Ucraina, potrivit mediafax.ro.

Unul dintre liderii opoziţiei, Vitali Kliciko, a declarat la Munchen că, deocamdată, nu se conturează nicio soluţie la criza din Ucraina, în pofida negocierilor dintre putere şi opoziţie.


Sâmbătă, rivalitarea ruso-occidentală a revenit în prim-plan, în contextul în care Statele Unite, Germania şi Franţa au exprimat susţinere pentru opoziţia ucraineană, în timp ce Rusia a denunţat manifestaţiile "ilegale" din Ucraina. Preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Duma de Stat, Aleksei Pucikov, a acuzat duminică Uniunea Europeană de comportament "colonizator" faţă de Ucraina.

Ucraina se confruntă cu o criză politică fără precedent după ce Administraţia Viktor Ianukovici a refuzat, în noiembrie, semnarea unui acord de asociere cu Uniunea Europeană, preferând apropierea de Rusia. Protestele s-a intensificat de aproximativ două săptămâni, în contextul adoptării unor legi care permiteau dispersarea brutală a manifestaţiilor. Legile controversate au fost ulterior abrogate.

Etichete: protest kiev
abonare newsletter