Actualitate

Facebook renunţă la Sponsored Stories

Postările plătite care apar membrilor Facebook în News Feed vor dispărea începând cu data de 9 aprilie, anunță Mashable.

 Facebook renunţă la Sponsored Stories Facebook renunţă la Sponsored Stories

Schimbarea este valabilă atât pentru interfaţa Web cât şi aplicaţiile dedicate platformelor mobile.

Sponsored Stories sunt afişate în fluxul de ştiri ale unui utilizator atunci când un prieten din listă interacţionează cu o astfel de pagină. De exemplu, dacă un prieten de pe Facebook va da Like paginii Nike, atunci când Nike va decide să promoveze o anumită postare, vă veţi număra printre cei în News Feed-ul cărora va apărea acea poveste, scrie economica.net.


Advertiserii vor putea cumpăra Sponsored Stories doar până la data de 9 aprilie. După această dată, toate postările de acest tip vor avea un nou format.

Facebook a ţinut totuşi să precizeze că această decizie face parte din noua strategie de publicitate a companiei ce urmează a fi lansată în luna iunie a acestui an.


Reamintim faptul ca Facebook va introduce începând din luna iulie spoturi publicitare video în pagina "Noutăţi" (News Feed), pentru a obţine o nouă sursă de venit de la advertiseri. Facebook va percepe puţin peste 20 de dolari la mia de spoturi video livrate, indiferent dacă utilizatorii vor activa sau nu conţinutul audio. Durata reclamelor video va fi limitată la 15 secunde.

 


 

 

Etichete: facebook
abonare newsletter