Actualitate

Atac al peştilor piranha în Argentina: Şaizeci de persoane au fost muşcate

Şaizeci de persoane au fost rănite de piranha, peşti carnvori, pe o plajă a fluviului Parana, în Argentina, inclusiv o fată în vârstă de 7 ani căreia i s-a amputat un deget, conform autorităţilor.

Atac al peştilor piranha în Argentina Atac al peştilor piranha în Argentina

Atacul a survenit miercuri în apropiere de Rosario, oraş cu un milion de locuitori care găzduieşte săptămâna viitoarea cursa Dakar, în timp ce argentinienii se îndreaptă către plaje şi malul apelor pentru a face faţă mai uşor temperaturilor caniculare ale verii australe.

"Au fost foarte agresivi. A început spre sfârşitul dimineţii, când oamenii au simţit muşcături de picioare, tălpi şi mâini. Palometas (numele local pentru peştii piranha) au rupt pur şi simplu bucăţele de carne din unii oameni", a declarat Gustavo Centurion, medic al Sistemului de urgenţe medicale din Rosario, potrivit Mediafax.


Bancul de pirahna nu a putut fi observat de cei care se scăldau deoarece apele fluviului Parana sunt tulburi din cauza debitului.

Peştii pygocentrus nattereri (pirahna roşii), cei mai răspândiţi din America de Sud, şi serrasalmus spilopleura (pirahna aurii), de 20 până la 60 de centimetri lungime, sunt speciile de peşti carnivori identificate în această regiune de către Institutul de limnologie.


Fluviul Parana, cu izvoarele în Brazilia, se revarsă în Oceanul Atlantic după ce a traversat Paraguay şi Argentina.

"Palometa este un peşte foarte vorace, cu o dentiţie puternică ce provoacă leziuni dacă apucă să muşte", conform lui Federico Corner, directorul Sistemului de urgenţă sanitară din Rosario, care a instalat un centru de tratament pe plaja în cauză.


Peştii piranha trăiesc în Parana la nivelul portului Rosario, se deplasează în grupuri şi nu atacă frecvent oamenii care se scaldă în apele fluviului. În general aceştia sunt atraşi de răni şi sânge.

Ultimul atac de acest fel la Rosario a avut loc în anii 1970, conform presei locale.

Etichete: argentina
Ultimele Stiri
abonare newsletter