Actualitate

Mukul Pal: „Cred că viața trecută am fost un transilvănean”

Interviu cu fondatorul „Orpheus Capitals”, indianul care a venit la Cluj „fără niciun fel de așteptare” și a sfârșit prin a se îndrăgosti de aceste locuri.

Mukul Pal Mukul Pal

Când l-am întâlnit pentru prima dată, eram convinsă că e star de cinema. Are look de actor, însă gândește ca un vizionar. Vine din India, cea mai mare democrație din lume, o țară cu un trecut incredibil și cu un viitor ce se anunță strălucit. Nu mi-a fost, de aceea, foarte clar ce caută el aici, la Cluj. Am înțeles între timp.

Mukul Pal învață limba română și face lucruri minunate: e fondatorul „Orpheus Capitals”, companie ce oferă soluții de business și ține conferințe peste tot în lume. Ar putea locui oriunde, însă se consideră „un transilvănean”.


Cine este Mukul Pal?

Mukul Pal: O semnătură a Timpului. Ca orice a fost sau va fi vreodată. Am crezut întotdeauna că această semnătură a noastră se referă la focul din noi. Avem posibilitatea să-l lăsăm să ardă cu putere, potolit, să se stingă sau reaprindă iar, să aprindă totul în jur sau doar să mocnească. Cu toții creăm ceva, chiar dacă folosim flacăra și pentru a distruge. Am partea mea de creație și distrugere; vin cu idei noi, în timp ce le fărâm pe cele vechi.


De la Delhi la Cluj e cale lungă. Ce te-a făcut să alegi Cluj-Napoca?

Mukul Pal: „Cluj” nici nu puteam pronunța la început. Acum pot. S-a întâmplat să fie Cluj. A fost dragoste la prima vedere? Poate. Contează că acea dragoste a crescut puternică. Iubesc orașul și el mă iubește la rândul lui. Este ciudat cum acest efect Pygmalion a dat roade. Am venit fără niciun fel de așteptări, visând să pornesc o afacere, să pun pe picioare o idee. Clujul m-a ajutat să gândesc, m-a hrănit, m-a testat, m-a reinventat și m-a făcut să evoluez. Precum un arbust într-o pepinieră. Îl îngrijești, apoi îl scoți în lume și îl lași să înflorească peste tot. Multe lucruri nu pot fi explicate. Să iubești un oraș este o emoție ciudată; cu cât îi reziști mai mult, cu atât mai mult te prinde. Cum altfel poți explica o iubire ce crește împotriva tuturor diferențelor? Poate că tot ce pui acolo se reîntoarce la tine. Am venit aici în căutarea a ceva, o parte a ceea ce am găsit păstrez cu mine, ca o creație ce mă însoțește pe drum. Desigur, am amintiri extraordinare, prietenii pe viață, bunăvoința oamenilor care mă împinge și mă face să merg înainte.


„România mea este țara oamenilor cu suflet bun”

Mukul, spune-ne mai multe despre România ta

Mukul Pal: România mea este țara oamenilor cu suflet bun, neîntinat, care știu că omul contează cel mai mult. Și asta pentru că înjosirea caracterului uman nu a atins România. Sau poate că nu e atât de agresiv. România mea este o țară care se susține singură, un loc în care nu poate fi niciodată o criză alimentară. Poate exista, desigur, o altă rundă de hiperinflație, deoarece, ca toți ceilalți, România mea crede uneori că iarba este mai verde în afară. Dar e exact invers. Puterea vine din interior, nu din afară. Luați orice națiune puternică și veți vedea că puterea vine din interior, din inovația adusă lucrurilor pe care le are deja și nu din împrumutul de inovație. Așadar, România mea este capabilă de virtute și are toate cele necesare pentru a străluci.


Lucrez, alături de un bun prieten, la un proiect numit „nici al meu, nici al tău”. Proiectul a pornit ca o încercare de explicare a respectului pe care trebuie să îl arătăm față de lucrurile comune. România mea nu-mi aparține nici mie, nici ție; ea ne aparține nouă. La fel și India, nu este doar a mea, este și a ta. În momentul în care începem să ne gândim la lume ca la un bun comun putem evita tragedia legării noastre de ceva. Nu spun că utopia este normală, dar virtutea luptă necontenit cu răutatea din viața economică sau morală. Deci, mai devreme sau mai târziu, în ciuda răului puternic, binele slab persistă, predomină și susține creșterea morală, care conduce structura economică și politică a unei națiuni mari. Atât România mea, cât și India mea au tot ce le trebuie pentru a deveni națiuni mărețe.

Ai spus la un moment dat: „Cred că viața trecută am fost un transilvănean”. Cum așa?  


Mukul Pal: Precum Joseph Schumpeter, Samuel Benner, Vilfredo Pareto, Herbert Simon, Karl Lamprecht și mulți alții, munca mea explică, matematic, cum că cele ce ni se întâmplă sunt mai mult decât simple cauze. Metafizic vorbind, putem presupune că ordinea vieții noastre continuă experiențele și evenimentele unei vieți anterioare, presupunând că există o viață anterioară. Astfel că prezența mea aici poate fi legată de o experiență anterioară. Aș fi vrut să am mai mult spațiu de gândire și cred că vechea Transilvanie mi-a oferit asta.

Ce este „Orpheus Capitals” și de ce această companie e atât de importantă în branșă?

Mukul Pal: „Orpheus Capitals” trece dincolo de Cluj. Modelelor din natură încercăm să le aplicăm componenta temporală, prin analize de date. Numim asta Orpheus „Data Universality”. Adică, un set de date dintr-un sistem natural poate oferi o imagine despre viitorul și evoluția acelui sistem. Totul ține de interpretare.

„Informația se consumă precum orice alt produs”

Ai fost invitat la conferințe, peste tot în lume, de la Delhi la Dubai, San Francisco, Chicago ori Budapesta. Ai fost invitat și la TEDxCluj. Cum reacționează publicul la ideile tale? 

Mukul Pal: Publicul este deschis către idei noi. Societatea consumă informația precum orice alt produs economic. Pe de altă parte, societatea este într-un proces de înlocuire a ideilor vechi cu unele noi. O idee traversează lumea într-un timp foarte scurt în zilele noastre. Ideile noastre sunt bine primite de public, de unde și numărul mare de invitații. Scopul ideii este de a pune probleme care să conducă la inovații cu o utilizare în afaceri, iar asta, de obicei, durează ceva timp. Ideile noastre sunt destul de bune și lucrăm deja la implementarea acestor utilizări în cazuri reale.

Tocmai ai publicat o carte, Risk Management Indices. Spune-ne ceva despre ea.

Mukul Pal: Indexarea, în acest caz, este un termen financiar, luat ca un punct de referință. Piețele de toate felurile trebuie să fie repere de urmat, deoarece se așteaptă ca ele să fie superioare, populare și bine construite pentru a reprezenta universul. Există puține inovații pe acest subiect în ultimii 150 de ani, majoritatea venind din Statele Unite. Motivul pentru lipsa lor stă în greutățile întâlnite în inovarea reperelor deja populare. Bazându-ne pe abordarea universală a datelor, am fost capabili să oferim ceva nou, la nivel mondial, cu privire la indexarea financiară. Cartea se va lansa către finalul anului și va putea fi comandată pe amazon.com.

Există asemănări între indieni și români?

Mukul Pal: Da, vorbind la modul general, familia este importantă pentru ambele culturi. Apoi, cu toții avem o simplitate intrinsecă și o natură temătoare de Dumnezeu.

„Adaptarea ține de lucrurile care te pot ucide”

Oamenii spun adesea că „ceea ce nu ne ucide ne face mai puternici” sau că „lucrurile se întâmplă așa cum trebuie să se întâmple”. Ce crezi? Există destin sau fiecare dintre noi ne facem propriul destin? 

Mukul Pal: Darwin a spus că „nu supraviețuiește cea mai puternică dintre specii, nici cea mai inteligentă, ci cea care știe să se adapteze schimbării”. Adaptarea ține de lucrurile care te pot ucide. De multe ori, ceea ce ne poate ucide e în interiorul nostru, astfel că războiul se poartă, adesea, nu în afară, ci înlăuntru. Stăpânirea minții este un mod foarte puternic de supraviețuire. Există o structură a tuturor lucrurilor, așadar cred că lucrurile se întâmplă așa cum trebuie, iar noi ca indivizi trebuie să ne adaptăm vremurilor. Dacă în acest proces ne înțelegem pe noi înșine și ne stăpânim mintea, atunci ne facem propriile destine. 

Dacă ai putea schimba un singur lucru în viața ta, care ar fi acela?

Mukul Pal: Viața mea a fost destul de bună până acum. Nu cred că aș fi fost fericit fără ceea ce am trăit deja. Cred că am fost norocos. Nu cred că aș schimba sau retrăi ceva anume. Opinia mea nu contează, oricum. Dar e bine să simți că ceea ce faci contează, așadar mă voi simți important revăzând această întrebare peste vreo 40 de ani. Doar timpul poate oferi răspuns la asta. 

Unde te vezi peste 10 ani? Este România pe listă?

Mukul Pal: Cu toate că știm o mulțime de lucruri despre structura timpului și ordine, înțelegerea naturii va fi mereu empirică, limitată. E greu să spui ce aduce ziua de mâine. Iar uneori, prietenii tăi știu mai multe despre tine decât știi tu însuți. Cu toate prognozele pe care le-am făcut, apreciez și recunosc necunoscutul. India mi-a dăruit o personalitate, România mi-a oferit o platformă de gândire și se pare că Statele Unite îmi vor da descoperirea. Așadar cred că ziua de mâine mă va găsi într-una din aceste țări.

Etichete: india
abonare newsletter