Actualitate

Asociația evreilor din Cluj reacționează după colindul antisemit: N-a fost o greșeală! Forurile trebuie să se autosesizeze!

Președintele Federaţiei Comunității Evreiești din Cluj, Robert Schwartz, a declarat că este de nepermis ceea ce s-a întâmplat pe postul public de televiziune și că este convins că n-a fost o greșeală transmiterea acestui colind.

El a mai adăugat că aceste cântece au fost scoase pe CD-uri acum un an, un lucru extrem de grav în opinia lui.

“Este de nepermis acest lucru.  Nu înțelegem de ce nu și-au cerut iertare imediat după difuzarea acelui material. Frazele din acel colind sunt de neacceptat. Este clar că nu e o greșeală cum au spus ei, mai ales că acele cântece au fost emise pe CD-uri acum un an. Nu înțelegem cum  și-a permis conducătorul acelui cor și șeful Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj să scoată așa un disc discriminatoriu. Poliția ar trebui să se autosesizeze în acest caz, iar cei doi ar trebui să fie trași la răspundere. Nu știu cum de nu s-a sesizat niciun for până acum. Din ce am auzit eu, déjà străinătatea urlă referitor la acest caz”,  a declarat pentru Monitorul de Cluj Robert Schwartz, președintele Federaţiei Comunității Evreiești din Cluj.


Directorul CCPCTC: “Nu există colinde anti-semite!”

Directorul Centrului de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj, Tiberiu Groza, a susţinut că nu există colinde anti-semite, iar colindul difuzat de TVR 3 are o vechime de circa 100 de ani, nefiind înregistrate sesizări până acum. Tiberiu Groza a declarat, miercuri, că s-a dorit pentru emisiunea de la TVR 3 un colind scurt şi care să nu mai fi fost prezentat la televiziune.

“Nu există colinde anti-semite, în colindul prezentat la TVR 3 se vorbeşte de evrei, dar nu este vorba de a discredita pe cineva. Colindul are rolul de a răspândi vestea Naşterii Domnului, iar cel prezentat are o vechime de circa 100 de ani, a fost cules în urmă cu 50 de ani din satul Bârlea, judeţul Cluj, şi nu au fost sesizări până acum referitoare la el. Noi am ales acest colind urmărind să fie unul scurt şi care să nu fi fost prezentat până acum la televiziune, să nu fie aceleaşi colinde care se cântă în fiecare an”, a spus Groza, citat de Mediafax.


Este de neînțeles cum pentru Tiberiu Groza acest colind nu este îndreptat împotriva evreilor.

Versurile:


"A născut un fiu frumos
Anume Iisus Hristos
Toată lumea i se-nchină,
Numai jidovii-l îngână.
Jidovan afuristit
Nu l-ar răbda
Domnul sfânt
Nici în cer, nici pe pământ..
Numai la corlan (burlan- n.red.), la fum,
Acolo-i jidovul bun,
Să iasă şfară (fum- n. red.) în drum”.

CJ Cluj: Ansamblul e de vină!

Horea Uioreanu, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a transmis un comunicat în care susține că vinovat pentru această "nefericită analogie" este ansamblul Dor Transilvan. "Chiar dacă a fost comisă din eroare, difuzarea acestui colind se dovedeşte a fi cel puţin nefericită prin analogiile care se pot face între acest text şi suferinţele poporului evreu în trecutul nu foarte îndepărtat şi care stârneşte amintiri dureroase. Pe de altă parte, consider că vina aparţine ansamblului care a interpretat colindul", se arată în comunicat.


Antisemitismul “colcăie” în România

Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului cere intervenţia preşedintelui şi premierului pentru a stopa această "recrudescenţă a antisemitismului în România".

“Este revoltător că nici moderatoarea şi nici participanţii la emisiune nu s-au sesizat asupra textului profund antisemit care incită la arderea evreilor. (…) Modul în care TVR 3 încearcă să se distanţeze de efectele faptului că realizatorii emisiunii au transformat TVR-ul într-o platformă de distribuire a antisemitismului de tip religios este un aspect care nu poate fi tratat cu înţelegere. Colindătorii care cântă astfel de colinde, în timp ce îşi fac semnul crucii, nu au nimic cu spiritul creştinesc care îndeamnă la dragoste între oameni şi nu la arderea "jidovilor". Iar cei care permit astfel de manifestări antisemite nu au ce căuta în instituţiile publice ale statului”, se arată în comunicat.

Reprezentanții Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea AntiSemitismului cer președintelui să acționeze prompt împotriva antisemitismului care “colcăie în anumite medii ale societăţii”


“Domnule Preşedinte, Domnule Premier, ne adresăm domniilor voastre pentru că, din monitorizarea noastră, remarcăm o recrudescenţă a antisemitismului în România. Remarcăm o atitudine negativă, o reticenţă evidenţă faţa de necesitatea de a lua măsuri şi de a acţiona împotriva antisemitismului care, în ciuda repetatelor declaraţii politice făcute la nivel internaţional, în ciuda angajamentelor luate în timpul vizitelor şi întâlnirilor cu reprezentaţi ai organizaţiilor evreieşti din străinătate, colcăie în anumite medii ale societăţii. În opinia noastră, evenimentele mai sus enumerate nu sunt întâmplătoare”, spun reprezentanții CMCA.

Ce spun reprezentanţii TVR

Într-un comunicat de presă, TVR Cluj și TVR 3 precizează că „regretă incidentul prin care un colind cu expresii care aveau accente antisemite a fost difuzat pe post, în ziua de 6 decembrie”. Colindul, difuzat în direct și interpretat de ansamblul Dor transilvan, a fost selectat pentru emisiune de către Centrul Județean de Conservare și Promovare a Culturii Tradiționale - Cluj.

„TVR Cluj și TVR 3 se distanțează categoric de astfel de manifestări și dezaprobă felul în care Centrul Județean pentru Promovarea Tradițiilor Cluj a înțeles să conserve și să promoveze valorile românești, prin versuri care nu fac cinste nimănui. Poziția noastră este cu  atât mai clară cu cât TVR 3 este canalul pe care sunt difuzate constant cele mai numeroase emisiuni dedicate minorităților din România (450 de minute, săptămânal). În aceste condiții, televiziunea publică își manifestă regretul profund față de acest incident singular, rămânând pe aceeași linie editorială care a consacrat-o ca fiind instituția de presă cea mai echilibrată și deschisă tututor minorităților etnice ale României”, se arată în documentul citat.

Studiourile TVR Cluj au transmis aseară pe canalul TVR 3, în cadrul emisiunii inaugurale de relansare a "postului rural", un spectacol în care colindătorii ansamblului “Dor transilvan” îi afuriseau cu mult patos pe “jidovi”, negăsindu-le loc să trăiască “nici în cer, nici pe pământ”. În rezumat, ”colinda” spune că evreii sunt buni doar pentru a fi arși.

Ultimele Stiri
abonare newsletter