Actualitate

Șapte CONDAMNAŢI la închisoare pe viață au EVADAT. Vezi unde s-a întâmplat asta!

Șapte deținuți condamnați la închisoare pe viață pentru crimă au evadat sâmbătă seară din penitenciarul Drenova, situat la 170 de kilometri sud de Tirana.

„Deținuții, toți acuzați de crimă, condamnați la închisoare pe viață, sunt înarmați”, a subliniat poliția care a cerut populației să se pună la adăpost, deoarece fugarii 'sunt periculoși', a anunțat poliția albaneză într-un comunicat, scrie AFP, preluat de Agerpres.

Importante efective ale forțelor de ordine participă la căutări.


Albania a făcut cunoscut că a avertizat Grecia și Macedonia, țări vecine, în legătură cu această evadare.

Potrivit mass-media de la Tirana, deținuții au reușit să dezarmeze paznicii de la închisoare, iar noaptea și ploaia au acoperit fuga lor cu o mașină.


Poliția a declanșat o anchetă pentru a lămuri circumstanțele acestei evadări.

În penitenciarul Drenova se află 320 de deținuți, din totalul celor 4.537 aflați în 22 de închisori din Albania.

abonare newsletter