Actualitate

Expoziţie de excepţie la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj

Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca organizează miercuri, 13 noiembrie, de la ora 11.00, vernisajul expoziţiei temporare Peisajul geofizic al aşezării de la SAMUM şi al frontierei romane a provinciei Dacia.

sursa foto: olteniteanul.ro sursa foto: olteniteanul.ro

Expoziţia doreşte să aducă în atenţia specialiştilor şi a publicului larg o arie istorico-geografică deosebit de importantă: castrul roman cu vicus-ul fortificaţiei militare aflate pe teritoriul actualei localităţi Căşeiu din judeţul Cluj, precum şi zona aferentă din limes-ul de nord al Daciei, care este propus pentru a fi inclus pe Lista Monumentelor UNESCO.

Pentru cunoaşterea în detaliu a patrimoniului cultural amintit, cu o vechime de aproximativ 2000 de ani, sunt necesare multiple cercetări interdisciplinare care implică cunoştinţe din mai multe domenii ale ştiinţei şi tehnicii. Prezentarea rezultatelor acestor cercetări reprezintă subiectul acestei manifestări expoziţionale. Efectuarea cercetărilor menţionate şi prezentarea lor publică au fost realizate în cadrul unui proiect cultural finanţat de către Administraţia Fondului Cultural Naţional.


Expoziţia va fi deschisă până în data de 20 noiembrie, în sala de expoziţii temporare din clădirea MNIT de pe strada Constantin Daicoviciu, nr. 2.

Ultimele Stiri
abonare newsletter