Actualitate

“Cornul şi laptele” ar putea fi înlocuit cu mâncare caldă

<p />Deputatul PDL Doiniţa Chircu a declarat ieri că majoritatea opiniilor participanţilor la dezbaterea privind programul “cornul şi laptele” a înclinat spre ideea că acest program este “uzat şi trebuie regândit”, în timp ce ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că este necesară o dezbatere naţională privind derularea lui.

“Cel puţin programul lapte şi corn care a început cu câţiva ani în urmă se constată că este unul care trebuie îmbunătăţit”, a afirmat şi deputatul PDL Marius Gondor, care a amintit că aceste programe se derulează prin Ministerul Agriculturii. La rândul său, ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, a precizat că este necesară o dezbatere naţională privind derularea programului amintit şi care ar trebui să vizeze trei paliere: cine sunt beneficiarii, care trebuie să fie prestaţiile şi cine prestatarii. El a afirmat că va trebui luată în considerare şi opţiunea de a se trece la o masă caldă pe zi în locul programului cornul şi laptele şi, de asemenea, dacă acest program să fie gestionat la nivelul consiliilor judeţene sau locale, ori la nivelul şcolii sau inspectoratelor.

abonare newsletter