Actualitate

Consilierii locali UDMR vor alt nume pentru aeroport. Avram Iancu îi duce cu gândul la vremuri tulburi

Noua denumire a Aeroportului Internațional Cluj-Napoca a fost aprobată de Consiliul Local Cluj-Napoca, în cadrul ședinței de Consiliu de joi, acesta fiind ultimul aviz necesar pentru “botezarea” oficială a aeroportului. Consilierii UDMR au propus amânarea votului pentru găsirea altui nume.

Aeroportul Internațional Cluj-Napoca se va numi Avram Iancu, fiind obținute toate avizele necesare. Comisia Judeţeană pentru Atribuirea de Denumiri, organism care funcţionează pe lângă Prefectura Cluj, a avizat miercuri propunerea Consiliului Judeţean Cluj privind noul nume al aeroportului clujean.

Avizul a fost dat după discuții de mai bine de o oră privind dilemele unor consilieri dacă numele aeroportului conține “Cluj” sau “Cluj-Napoca”, dar și propunerea consilierilor UDMR de a căuta un alt nume care să unească comunitatea maghiară și cea română.


“Consiliul Județean s-a pripit puțin cu denumirea aeroportului, fără să se facă o dezbatere publică pentru că totuși aeroportul este poarta municipiului. Domnul Uioreanu spunea că a făcut o sondare a opiniei publice, dar nu știu pe ce eșantion. Cred că această denumire ne duce cu gândul într-o perioadă tulbure și dacă trăim într-un oraș multietnic ar fi trebuit să găsim un nume care să ne unească. V-aș propune să amânăm acest proiect și să facem o dezbatere publică cu profesori universitari și alte personalități. Să nu credeți că noi nu respectăm Avram Iancu, dar ne duce cu gândul la acea perioadă sângeroasă când au avut conflicte între români și maghiari”, a spus Csoma Botond, consilier UDMR.

Anna Horvath: numele aeroportului trebuie să fie un brand

Anna Horvath, viceprimarul Cluj-Napoca a susținut propunerea colegului de partid și a precizat că numele aeroportului ar trebui să fie un brand de impact deoarece reprezintă poarta de intrare în oraș, iar o dezbatere publică în acest sens ar fi cea mai potrivită soluție.


“Singurul lucru pe care îl propunem este să avem o dezbatere publică și să discutăm liber pe această temă”, a declarat Anna Horvath. Viceprimarul a adăugat că nu înțelege de ce trebuie să se grăbească autoritățile locale și județene cu denumirea aeroportului și nu se poate organiza o dezbatere publică.

Deși consilierii locali UDMR au propus amânarea votului privind denumirea aeroportului cu numele lui Avram Iancu, propunerea lor a fost respinsă.


Simona Gaci, secretarul județului Cluj a precizat în cadrul ședinței de Consiliu Local că se propune renunțarea la numele de “Cluj-Napoca” în denumirea aeroportului și includerea cuvântului „Cluj”.

Denumirea aeroportului Avram Iancu a trecut mai întâi de votul Consiliului Județean și a primit ulterior și avizul Prefecturii.

Etichete: anna horvath
abonare newsletter