Actualitate

ANRM: Nu există alte elemente ce pot fi exploatate la Roșia Montană, în afară de aur și argint

Gheorghe Duțu, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) a afirmat, marți, după ședința Comisiei Speciale pentru proiectul minier din Munții Apuseni,că toate elementele existente la ora actuală la Roșia Montană, în afară de aur și argint, sunt sub gradul de a fi exploatate.

“În urma analizelor care s-au făcut până în prezent în laboratoare autorizate, a rezultat faptul că nu sunt alte elemente chimice care ar putea, la ora actuală, să fie exploatate la Roșia Montană. Nu putem discuta în procente despre ce posibilitate ar fi să fie descoperite și alte elemente pentru a fi exploatate acolo. S-au făcut teste de fezabilitate, în laboratoare internaționale acreditate, auditate. Deci, elementele care există la ora actuală în zonă sunt sub gradul de a fi exploatate”, a menționat Duțu, citat de Agerpres.

Oficialul ANRM a menționat, marți, în Comisia Specială, că produsul final minier ce va ieși în urma exploatării de la Roșia Montană va conține 17% aur și 83% argint, conform legislației și acordului încheiat cu investitorul.

Parlamentarii comisiei speciale pentru Roșia Montană s-au reunit, marți, pentru a discuta despre investiția pe care canadienii de la Roșia Montană Gold Corporation /RMGC/ vor să o deruleze într-un proiect de extracție a aurului.

Începând de miercuri, timp de două zile, membrii comisiei se vor deplasa la Roșia Montană, unde vor sta de vorbă cu reprezentanți ai minerilor, ai companiei Roșia Montană Gold Corporation, ai ONG-urilor și autorităților.

Parlamentarii au termen să încheie raportul cu privire la exploatarea minieră până pe 20 octombrie, prima cameră sesizată fiind Senatul.

Guvernul a adoptat, în data de 27 august 2013, proiectul de lege referitor la Roșia Montană.

Ultimele Stiri
abonare newsletter