Actualitate

România bate din nou la „porțile” Schengen

România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar decizia în acest sens este una politică, existând şi lucruri pe care autorităţile de la Bucureşti nu le pot influenţa, a declarat premierul Victor Ponta.

„Aşa cum a spus şi prim-ministru finlandez, tehnic toată lumea este de acord că merităm în Schengen, decizia care trebuie luată este o decizie politică. Decizia politică care va fi luată până la sfârşitul acestui an de noul guvern al Germaniei, condus, sigur, tot de Merkel, dar de noul guvern, de guvernul olandez, care de asemenea este după alegeri, şi de guvernul finlandez va ţine cont, printre altele, şi de progrsele în ceea ce priveşte Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, a spus Ponta, aflat în Finlanda.

El a precizat însă că nu poate avansa un termen la care procesul de aderare la Schengen să fie încheiat integral şi că tot ceea ce pot face autorităţile române este să îşi convingă partenerii să adopte decizia politică de primire în Schengen.


Finlanda aşteaptă, conform hotărîrii luate la nivelul UE, următorul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare pentru a avea mai multe informaţii înainte de a adopta o decizie privind integrarea României în spaţiul Schengen, a anunţat anterior premierul finlandez Jyrki Katainen.

La rândul său, Ponta a amintit că, la sfârşitul acestui an, ar putea fi aprobată prima etapă a procesului de integrare, cu frontierele aeriene. Premierul Victor Ponta se află astăzi în vizită oficială în Lituania.

Ultimele Stiri
abonare newsletter