Actualitate

FOTO: Peer Steinbrück, rivalul lui Merkel, şochează Germania cu un gest obscen înainte de alegeri

Social-democratul Peer Steinbrück, rivalul cancelarului german Angela Merkel în alegerile legislative, a şocat Germania joi seara după ce a apărut făcând un gest obscen într-o fotografie publicată pe prima pagină a unei reviste, cu zece zile înainte de scrutin.

Gest obscen al lui Peer Steinbrück, rivalul lui Merkel la alergerile legislative Gest obscen al lui Peer Steinbrück, rivalul lui Merkel la alergerile legislative

Întrebat de revista cotidianului de centru-stânga Süddeutsche Zeitung ce porecle a primit după gafele de comunicare comise în timpul campaniei, acest fost ministru de Finanţe al lui Merkel într-un Guvern de mare coaliţie în perioada 2005-2009, a răspuns printr-un gest neaşteptat arătând un anumit deget, scrie Mediafax.

El a acceptat să participe la această şedinţă foto, un "interviu mut", realizată o dată pe săptămână cu diverse personalităţi. Principiul este să se răspundă unor întrebări prin gesturi, "imortalizate" în alb-negru de către un fotograf.


Imaginea, care apare pe coperta ediţiei de vineri a SZ Magazin, a fost dată publicităţii joi seara şi a declanşat imediat reacţii pe Twitter.

Ministrul german al Economiei Philipp Rösler (FDP, liberal) l-a atacat imediat pe social-democrat, într-un miting electoral. "Un asemenea gest nu este posibil din partea unui candidat la Cancelarie", a declarat el citat de agenţia DPA.


"Peer Steinbrück arată degetul Germaniei", scria cotidianul conservator Die Welt pe site, adăugând "un asemenea lucru nu s-a mai întâmplat niciodată, un candidat la Cancelarie care arată degetul ca răspuns la o întrebare într-un interviu".

Ultimele Stiri
abonare newsletter