Actualitate

David Beckham s-ar putea apuca de actorie

David Beckham s-ar putea apuca de actorie. Potrivit cotidianului britanic The Sun, celebrul fotbalist englez ar putea apărea în curând într-un film de acţiune gen James Bond. Cel care şi-a petrecut ultimele luni în echipa PSG a primit un mic rol în filmul “The Secret Service” al regizorului Matthew Vaughn.

Personajul său este negativ - este singurul lucru care se ştie despre rolul care i-ar fi încredinţat. Acordul ar urma să fie semnat în câteva zile, arată The Sun. În distribuţia filmului figurează, printre alţii, Colin Firth, relatează Agerpres.ro.

De când a anunţat sfârşitul carierei de fotbalist, David Beckham, care îşi va lansa autobiografia în luna octombrie, a primit câteva zeci de scenarii şi oferte de tot felul pentru a apărea pe marele ecran.


Până la “The Secret Service” le-a refuzat pe toate. Potrivit sursei citate de cotidianul britanic, motivul pentru care Beckham ar fi acceptat oferta ar fi că este un rol de mică întindere: “Îi plac filmele şi i-ar plăcea să apară într-unul, dar numai într-o scenă, nu se vede făcând în întregime pe actorul!”

Soţia fostului fotbalist, Victoria Beckham, a crezut mereu că David ar fi bun şi pe marele ecran.

Ultimele Stiri
abonare newsletter