Actualitate

„Colours of Cluj” invită clujenii la muzică şi dans în centrul oraşului

Prima ediţie a festivalului „Colours of Cluj”, ce se va desfăşura în perioada 1-4 august în mai multe spaţii publice din oraş, le propune clujenilor seri de muzică şi dans în centru.

Trupele clujene The Glass Fish, Mojo Barrel, Mushroom Story, Satellites, Quantum Drive, Kaleidonescu şi Natif, alături de sibienii de la Domino şi invitaţii speciali Marius Mihalache Band şi Irina Sârbu vor concerta în Piaţa Unirii pentru clujenii ce-şi petrec începutul lunii august în oraş.

Scena din Piaţa Unirii se deschide vineri, 2 august, cu The Glass Fish, un proiect de funk, new-jazz şi rock alternativ care reuşeşte să îmbine armonios chitara, vocea şi ritmul cu violoncelul. Va urma apoi Mojo Barrel, o trupă cu sonorităţi de blues, new wave, funky disco, indie folk şi rock’n’roll. Tot vineri va concerta în Piaţa Unirii Mushroom Story, o trupă de alternative funk rock din Cluj-Napoca.


Sâmbătă, 3 august, în Piaţa Unirii va concerta duo-ul Satellites, urmaţi cei de la Quantum Drive, trupă de indie-rock alternativ din Cluj-Napoca ce îmbină elemente de shoegaze şi psychedelic-rock. Kaleidonescu  va încheia seara muzicală de sâmbătă din Piaţa Unirii. Trupa abordează un mix de genuri muzicale, de la clasic, experimental şi dodecafonic la electronic, psihedelic, ambiental, rock, pop şi jazz, iar cea mai apreciată piesă a lor este „Upperfields”.

Concertele din Piaţa Unirii de duminică, 4 august, încep cu Natif, uirmaţi de sibienii de la Domino. Scena muzicală din Piaţa Unirii va fi închisă de invitaţii speciali Marius Mihalache Band şi Irina Sârbu. Artiştii cântă împreună de şapte ani, iar improvizaţia de jazz valorifică din plin ritmurile şi liniile melodice ale folclorului românesc.


Pe lângă scena din Piaţa Unirii, organizatorii au pregătit şi o „zonă de relaxare” pe strada Potaissa (colţ cu strada Universităţii), unde trecătorii se vor putea delecta pe terasa unui bar și vor putea asculta diferite genuri de muzică. Vor susține reprezentații aici Guitar trio of Cluj-Napoca, pianistul Alexandru Negriuc „acompaniat” de ilustratoarea Ileana Surducan şi de echipa video de la Fox in the Box, DJ Acqzuel şi DJ Addo. Spaţiul va fi deschis în toate cele patru zile ale festivalului de la ora șapte seara până la miezul nopții.

Asociaţia Film şi Cultură Urbană şi Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Group, organizatorii festivalului, pregătesc 60 de manifestări şi activităţi dedicate Clujului şi clujenilor, de la spectacole de teatru, dans, arte vizuale şi multimedia, până la concerte şi proiecţii video interactive pe clădiri. Activităţile sunt gândite pentru toate categoriile de vârstă, de la copii la „seniori”, iar participarea la toate evenimentele este gratuită.

Ultimele Stiri
abonare newsletter