Actualitate

Sophia Loren revine pe marile ecrane

Legendara actriţă Sophia Loren va reveni pe marile ecrane, după o lungă pauză, în adaptarea cinematografică a piesei "Vocea umană" de Jean Cocteau, care va fi regizată de fiul său, Edoardo Ponti, informează Hollywood Reporter.

 

 


Filmul are la bază piesa scrisă de francezul Jean Cocteau şi urmează să fie realizat în limba italiană având titlul "La Voce Umana", potrivit celor de la Deadline.com.

"Vocea umană" are drept personaj o femeie al cărei iubit se va căsători cu altcineva, arătând căderea nervoasă pe care o suferă aceasta.


Producţia va fi filmată timp de trei luni de zile în Roma, Napoli şi Ostia, oraşul-port din vestul Romei.

Sophia Loren, în vârstă de 78 de ani, va apărea din nou pe marile ecrane după o pauză de aproape trei ani. Remarcată în 1950, în rolul unei sclave în filmul "Quo Vadis", actriţa italiană Sophia Loren a jucat alături de cei mai mari actori hollywoodieni ai anilor '50 şi '60 şi a alcătuit un cuplu mitic împreună cu compatriotul ei Marcello Mastroianni în câteva lungmetraje foarte apreciate.


 

 

Etichete: sophia loren
Ultimele Stiri
abonare newsletter