Actualitate

Turcia AMENINŢĂ reţelele sociale

Ministrul turc al Transporturilor şi Comunicaţiilor, Binali Yildirim, a criticat vineri rolul jucat de reţele sociale în revoltele antiguvernamentale din ultimele săptămâni, somându-le să coopereze cu autorităţile, sub ameninţarea unor sancţiuni.

"Da libertăţilor până la capăt şi utilizării Internetului, dar nu, în mod absolut, ca să servească drept un mijloc pentru haos, violenţă şi crimă", a declarat Yildirim în cadrul unei reuniuni la Kars (est).

"Dacă există o infracţiune, aceasta poate fi comisă atât în viaţa reală, cât şi în cea virtuală", a subliniat el, evocând manifestaţii împotriva regimului islamo-conservator aflat la putere, soldate cu patru morţi şi aproximativ 8.000 de răniţi începând de la 31 mai.


Platforme ca Twitter şi Facebook au fost folosite pe larg pentru mobilizarea manifestanţilor.

Yildirim a relatat luni că site-ul de micro-blogging Twitter a refuzat că colaboreze cu autorităţile turceşti privind protestele şi identificarea celor care le-au organizat.


El a deplâns luni faptul că site-ul de microblogging Twitter a refuzat să coopereze cu autorităţile turce în momentul manifestaţiilor, în vederea identificării instigatorilor.

Yildirim a recunoscut vineri că reţelele sociale reprezintă un "domeniu liber" şi că nu este vorba despre interzicerea lor. Însă "este cel mai firesc drept al Turciei" să reclame ca reţelele sociale să nu constituie un mijloc de incitare la violenţă, a subliniat el.


Ministrul a îndemnat Facebook şi Twitter să nu se "joace cu demnitatea şi credibilitatea" Turciei care, a ameninţat el, le-ar putea "trage o palmă".

La începutul revoltei care îl vizează, premierul turc Recep Tayyip Erdogan a denunţat ferm "ameninţarea" pe care o reprezintă Twitter, calificată drept "provocatoare de scandal". "Acolo se răspândesc cele mai mari minciuni", a acuzat el, adăugând că "reţelele sociale sunt cea mai gravă ameninţare la adresa societăţii".


Peste jumătate din populaţia Turciei, care are 76 milioane de locuitori, beneficiază de acces la internet.

Ultimele Stiri
abonare newsletter