Actualitate

Medicii din toată ţara vor intra în grevă

<p><strong><img src="documente/stories/2013/06_iunie/20/medici operatie.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Din cauza salariilor mici, medicii şi asistentele din toată ţara ameninţă cu greva, în luna iulie. Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu este surprins de decizia cadrelor medicale. </strong></p>

Nicolăescu s-a arătat surprins de protestele anunţate de personalul medico-sanitar, în condiţiile colaborării continue cu acesta, şi face apel la medici să pună în centrul activităţii lor pacientul.


“Am avut continuu discuţii cu organizaţiile profesionale, iar o dovadă este şi faptul că lucrăm împreună la elaborarea legii privind salarizarea şi a celei de schimbare a statului spitalelor publice. Suntem parteneri, iar asta inclusiv cu Colegiul Medicilor, cu care avem o relaţie foarte bună de colaborare pentru ca profesioniştii din sistem să îşi recapete încrederea”, a explicat ministrul pentru Mediafax.

Anunţul privind protestele personalului medico-sanitar a fost făcut, joi, de preşedintele Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Vasile Astărăstoae, care a spus că vorbeşte în numele tuturor organizaţiilor profesionale din sistem.


Medicii reclamă, în primul rând, salariile mici - echivalentul a 200 de euro pe lună pentru un rezident şi, respectiv, 500 de euro în cazul unui specialist.

abonare newsletter