Actualitate

ATACUL din Londra: Unul dintre suspecţi, inculpat oficial

<p><strong>Unul dintre cei doi presupuşi autori ai uciderii unui militar britanic, săptămâna trecută, la Londra a fost inculpat oficial şi va compărea în justiţie joi dimineaţa, a anunţat miercuri seara poliţia. </strong></p>

 


"Agenţi ai serviciului de contraterorism al poliţiei l-au inculpat pe Michael Adebowale, în vârstă de 22 de ani, pentru uciderea lui Lee Rigby, în vârstă de 25 de ani, comisă miercuri, 22 mai", a declarat poliţia într-un comunicat.

"El a fost, de asemenea, inculpat pentru deţinerea unei arme de foc", adaugă comunicatul care precizează că tânărul va compărea joi dimineaţa în faţa unui tribunal.


Michael Adebowale a părăsit spitalul marţi şi a fost plasat imediat în arest preventiv şi interogat într-un comisariat londonez.

Cel de-al doilea suspect, Michael Adebolajo, în vârstă de 28 de ani, este în continuare internat într-un spital din Londra, potrivit poliţiei.


Soldatul Lee Rigby a fost lovit cu o maşină, apoi atacat cu o armă albă de doi bărbaţi, miercuri, pe o stradă din sud-estul Londrei.

Cei doi principali suspecţi, Michael Adebowale şi Michael Adebolajo, au făcut declaraţii inspirate din islamismul radical după comiterea faptelor şi au rămas în proximitate până la sosirea poliţiei, care i-a rănit în momentul arestării.

abonare newsletter